Precizari in legatura cu modul de completare a registrului de evidenta a zilierilor

Registrul de evidenţă a zilierilor, este un document cu regim special. Acesta se tipăreşte de către Imprimeria Naţională cu elemente de siguranta, iar distribuirea lui se va face la solicitarea beneficiarului, contra cost, la sediul inspectoratului teritorial de munca.

Înregistrările în acest registru se fac în ordine cronologică, pentru toti zilierii cu care beneficiarul are raporturi de munca in baza legii. Înregistrările se vor face zilnic (exceptând perioadele în care nu se execută lucrări), informeaza un comunicat al ITM.

Beneficiarul de lucrări are obligaţia de a transmite către inspectoratul teritorial de munca o copie a registrului cu înregistrările din luna precedentă, certificată conform cu originalul" până pe data de 5 a lunii următoare. În cazul în care beneficiarii de lucrări care au înfiinţat sucursale, agenţii, reprezentanţe, puncte de lucru, pot delega acestora şi competenţe de conducere, completare şi transmitere a registrului la inspectoratele teritoriale de munca.

Registrul va fi păstrat la sediul beneficiarului sau după caz la sucursale, agenţii, reprezentanţe, puncte de lucru.

Beneficiarul sau persoana delegată va răspunde de completare, păstrarea registrului. Completarea în registru se va face cu litere mari de tipar, fără prescurtări, iar la nume şi prenume se va adăuga şi iniţiala tatălui.

Înscrierea datelor în registru se va face numai cu cerneală sau pastă albastră. Prescurtările permise sunt: - S.C. – societate comercială; S.A. – societate pe acţiuni; S.R.L. – societate cu răspundere limitată; S.N.C. – societate în nume colectiv;  S.C.S. – societate în comandită simplă; S.C.A. – societate în comandită pe acţiuni.

Orice modificare a datelor înscrise se va face prin tăierea cu o linie orizontală, cu cerneală sau pastă roşie, şi înscrierea datelor corecte tot cu cerneală sau pastă roşie, lăsându-se vizibilă înscrierea anterioară, şi se aplică ştampila şi semnătura beneficiarului de lucrări.

Nu se va lăsa pagini şi poziţii libere între paginile registrului.

Pe prima pagina a registrului se completeaza datele de indentificare ale beneficiarului de lucrari.

Completarea Registrului de Evidenta a Zilierilor se face in conformitate cu prevederile legale, respectiv Legea nr. 52 din 15 aprilie 2011 privind exercitarea unor activitati cu caracter ocazional desfasurate de zilieri, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 276 din 20 aprilie 2011, Ordinul nr. 1439/1930 din 29 aprilie 2011 al Ministerului Muncii, Familiei si Protectiei Sociale nr. 1930 din 28 aprilie 2011 al Ministerului Finantelor Publice pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr.52/2011 privind exercitarea unor activitati cu caracter ocazional desfasurate de zilieri, publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 300 din 2 mai 2011.


 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Accident cu trei mașini pe o stradă din Botoșani, un tânăr a fost dus la spital!

astăzi, 12:38

O persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier produs pe I.C. Brătianu din municipiul Botoșani, în urmă cu puțin timp. În eveniment au fost im...

Astăzi: Cutremur în zona seismică Vrancea!

astăzi, 12:26

Un cutremur cu magnitudinea de 4,8 pe scara Richter a avut loc, în urmă cu puțin timp, în zona seismică Vrancea. Potrivit Institutului Național de Cercetare - Dezvoltare pentru Fizica ...

Classic Unlimited ajunge în județele Botoșani și Suceava cu două concerte de pian. Ultimele locuri gratuite!

astăzi, 11:56

Turneul național de pian în locuri speciale Classic Unlimited poposește vineri și sâmbătă, în 23 și 24 octombrie, la Ipotești (Botoșani) și Siret (Suceava), cu două concert...