Medicul fals, Matteo Politi, a fost reţinut de poliție

Matteo Politi, cetățeanul italian care s-a dat drept medic în România, a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore după ce în cursul zilei de miercuri a fost prins în timp ce încerca să fugă din țară.

Falsul chirurg Matteo Politi, care a operat în mai multe clinici private din România, a fost reţinut miercuri seară, urmând ca joi să fie dus la Parchet, unde se va decide dacă va fi cerută arestarea lui.  

El a fost adus, miercuri seară, la Secţia 4 de Poliţie din Capitală, după ce a fost prins la Vama Curtici.

 

Bărbatul, cetăţean italian, a fost dus de poliţişti la Secţia 4 şi nu a făcut declaraţii jurnaliştilor.

Totodată, poliţiştii au adus bagajele pe care bărbatul le avea la el atunci când a fost prins, la Vama Curtici.

Matteo Politi a fost prins, miercuri dimineaţă, la Vama Curtici. Conform Poliţiei de Frontieră, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Curtici, judeţul Arad, au depistat un cetăţean italian căutat de autorităţile române într-un dosar de înşelăciune, scrie news.ro.

"În data de 06.02.2019, ora 06.11, la Punctul de Trecere a Frontierei Curtici (feroviar), I.T.P.F. Oradea, s-a prezentat pentru a ieşi din ţară, călătorind ca pasager într-un tren Inter Regio, pe relaţia Bucureşti – Budapesta, numitul M. P., în vârstă de 38 de ani, care la controlul de frontieră s-a legitimat cu un paşaport italian. În momentul efectuării verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că pe numele persoanei era emisă o alertă, având ca obiect punerea in aplicare a unui mandat de aducere emis de către autorităţile române, persoana în cauză fiind cercetată într-un dosar de înşelăciune", anunţa instituţia.

Falsul medic a operat la clinici private din România, sub numele de Matthew Mode, fără a avea studii medicale, deşi conform CV-ului absolvise universităţi prestigioase, scrie Libertatea, care precizează că bărbatul, pe numele real Matteo Politi şi fost valet de parcare, nu avea nici avizul Colegiului Medicilor, care a sesizat Parchetul în acest caz. Ministrul Sănătăţii Sorina Pintea a declarat marţi că ministerul nu i-a echivalat diplomele de studii falsului medic şi că acestuia i s-a permis în mod ilegal să opereze.

 Politi a primit cod de parafă de la Biroul de Informatică şi Biostatistică Medicală în 23 martie 2018, funcţionarul care i l-a eliberat fiind mutat disciplinar până la finalizarea anchetei interne, a anunţat DSP, care preciza că vor fi verificate toate codurile de parafă eliberate în 2018.

Ministrul Sănătăţii Sorina Pintea a declarat la Europa FM că funcţionara Direcţiei de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti care i-a dat codul de parafă falsului chirurg Matteo Politi spune că a făcut-o "din milă". De asemenea, conform ministrului, Politi avea şi asigurare de malpraxis. 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Alertă pentru găsirea unei adolescente dispărute în noaptea de Înviere!

astăzi, 14:28

În noaptea de Înviere, puțin după ora 22:00, lucrătorii din cadrul S.P.R. 10 Ștefănești au fost sesizați prin apelul de urgență 112 cu privire la dispariția unei adolescente de 1...

Cod Galben la Botoșani până marți dimineață, cu risc de inundații pe râul Prut!

astăzi, 13:25

Hidrologii au actualizat prognoza și au anunțat că există risc de inundații pe râul Prut, pe sectorul amonte acumularea Stânca-Costești. și au instruit Cod galben, din această sear...

Procesiunea Învierii la Botoșani, în a treia zi de Paști!

astăzi, 13:17

Întrucât, în 2025, prăznuirea Sfântului Gheorghe (23 aprilie) - ocrotitorul municipiului Botoșani, pică în Săptămâna Luminată, tradiționalul pelerinaj de Flo...