Măsuri de securitate înăsprite la Maternitate pentru protecția personalului medical (video)

În urma evenimentelor petrecute la Maternitatea din Botoșani, în ultima perioadă, conducerea Spitalului Județean „Mavromati” a hotărât înăsprirea măsurilor de securitate pentru protecția personalului. Măsurile de securitate vor fi adoptate și la nivelul Compartimentului de Primiri Urgențe a Pediatriei.

Ultimul caz de acest gen ar fi fost în urmă cu aproximativ o săptămână, când aparținătorul unei tinere gravide ar fi agresat-o fizic și amenințat-o pe doctoriță să efectueze o operație de cezariană.

 

Din cauza escaladării în ultima perioadă a conflictelor între pacienți, aparținători și personal medical, am decis creșterea pazei la nivelul secțiilor Maternitate exterior și interior, și la CPU Pediatrie (n.r. Compartimentul de Primiri Urgențe) și mai multă securitate pe ușă de acces în toate clădirile Spitalului Județean. Eu am ajuns la Maternitate sâmbătă, după ce a ajuns și echipajul de jandarmi. Din declarațiile personalului medical, ale asistentei și ale doamnei doctor, mi s-a adus la cunoștință că doamna doctor a fost agresată fizic de un aparținător cerându-i imperios să facă în acel moment operația de cezariană, că altfel va primi o corecție fizică mai gravă. Nu pot reproduce cuvintele spuse. Din declarația doamnei doctor a fost amenințată cu moartea și a fost trasă de halat și împinsă. În cabinetul unde s-a întâmplat evenimentul nu sunt camere de luat vederi, sunt doar pe culoarul secției, pentru că în interior nu este voie să avem camere de luat vederi”, a declarat medicul Monica Adăscăliței, managerul Spitalului Județean „Mavromati” din Botoșani.

Managerul unității sanitare a declarat că va fi pază și în interiorul clădirii principale, dar și la poartă.

Va fi pază și în interiorul clădirii principale, pentru că momentan este doar la poartă. Va fi un om de la serviciul de pază și în interior pentru a liniști apele, să fie altfel gestionate astfel de evenimente care îmi doresc să nu se mai repete”, a completat medicul Monica Adăscăliței.

Mai mult decât atât, medicul cere respect reciproc între pacienți, aparținători și personal medical.

Cum am cerut la fiecare întâlnire ca personalul medical să își revizuiască comportamentul față de pacienți și aparținători, același lucru îl solicit și din partea pacienților și al aparținătorilor. În momentul în care întâmpină probleme să solicite, pentru că noi avem ca și conducere o deschidere foarte mare către orice informație, adică dacă nu mă pot deplasa eu se va deplasa altă persoană din biroul de conducere al spitalului pentru a vedea exact situația. Ar fi bine să nu se ajungă la aceste manifestări fie verbale, fie fizice, pentru că nu face bine nimănui. Niciun pacient nu vrea să fie tratat de un cadru medical care este sub presiune și nici pacienții cred că nu ar vrea să fie agresați verbal de medici, deci respectul trebuie să existe reciproc”, a completat managerul Spitalului Județean „Mavromati”.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Bogdan Suruciuc, clarificări după recomandările DSU în cazul alertelor cu drone în școli: „Nu există astfel de spații” / „Vom elabora o procedură”

astăzi, 11:20

Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU) a comunicat o serie de recomandări pentru școli în cazul emiterii unor alerte de tip RO-ALERT - Alarmă aeriană (drone). Acestea au fost tran...

„În Cruce Dumnezeu și-a arătat cea mai mare formă de iubire!” Sărbătoare mare și zi de prost aspru pentru creștinii botoșăneni! (Foto, Video)

Monday, 14 September 2026

Zi de mare sărbătoare printre creștini. Astăzi a fost sărbătorită Înălțarea Sfintei Cruci, o sărbătoare importantă pentru poporul român și o zi de post aspru. La vreme de s...

Botoșani: Mamă anchetată pentru violență în familie, și-a bătut copilul în timp ce ieșea de la școală! (Video)

Friday, 4 September 2026

Un caz de violență în familie a ajuns în atenția polițiștilor botoșăneni. Situația a fost prezentată în cadrul ședinței de Colegiu Prefectural din luna august. Potrivit...