Manualul "Istoria Secuilor", scris de la Budapesta
Stiri Botosani Monday, 18 March 2013 Actualitate"Despre lagărul de prizonieri de la Şipote pot să vă spun că străbunicul meu a fost închis acolo împreună cu mai mulţi prieteni, iar ei nu au fost soldaţi. Ei au fost luaţi de armata română din Ciucul de Sus pentru refacerea podului de cale ferată care duce de la Ciceu spre Ghimeş şi puşi la muncă forţată. La retragerea armatei române din Transilvania au fost internaţi în acest lagăr. Din satul meu au fost duşi la Şipote 160 de persoane. Există lista lor la parohie. Aici avem date concrete despre populaţia civilă care a fost internată acolo", susţine Pál-Antal Sándor.
Oficialul de la Academia de la Budapesta a mai precizat faptul că lucrarea este un "îndrumător", fără a avea pretenţia de a fi un manual, care poate însă să fie utilizat la orele şi lecţiile auxiliare, din acest motiv volumul nu trebuie aprobat de Ministerul Educaţiei de la Bucureşti.
Obiectivitatea absolută nu poate fi atinsă
Şi istoricul maghiar Hermann Gusztáv Mihály, cel care a coordonat redactarea lucrării, spune că manualul a fost gândit, în prima fază, ca un compendiu, care să poată fi folosit şi ca "îndrumător" pentru elevi.
El a declarat pentru Adevărul că este normală critica adusă de istoricii români, pentru că "obiectivitatea absolută nu poate fi atinsă".
"Istoria este scrisă de oameni şi asupra acestui lucru a atras atenţia un foarte cunoscut istoric francez, Georges Duby. El spunea că istoria este o ştiinţă care tinde spre obiectivitate, dar această obiectivitate nu poate fi atinsă la modul absolut. Practic, aceleaşi evenimente istorice pot apărea altfel în interpretarea diferitelorşcoli istorice, din acest motiv este foarte normal ca istoricii români să aibă obiecţii la adresa autorilor acestui compendiu, pentru că noi aşa am abordat această muncă, ca pentru un compendiu care să poată fi utilizat şi ca manual. Într-adevăr pe copertă apare scris «Manual pentru elevii de clasa aVI-a şi a VII-a şi pentru toţi cei interesaţi». Spre sfârşitul elaborării compendiului, am încercat să îl aducem mai aproape de cerinţele unui manual, prin intercalarea unor întrebări, prin trimiteri la literatura beletristică, monografii etc.", a precizat istoricul maghiar.
Hermann Gusztáv Mihály este convins că un eveniment istoric poate avea o conotaţie pozitivă şi negativă în acelaş timp, acest lucru "depinde" doar de perspectiva din care se priveşte faptul istoric.
"În ceea ce priveşte abordarea secolului XX, pot exista probleme. Să vă dau un exemplu. În Primul Război Mondial, trecerea Armatei Române peste Carpaţi şi intrarea ei în Transilvania este privită de istoricii români ca o faptă de eliberare a Transilvaniei, pentru că majoritatea locuitorilor sunt români. Dar, dacă privim lucrurile din perspectiva secuilor, acest eveniment a fost privit altfel, iar acest aspect reiese din materialele scrise de autorii manualului. Se pot face însă corecţii pe anumite evenimente din compendiu. Despre al Doilea Război Mondial am încercat să nuanţăm aspectele negative ale ocupării nordului Transilvaniei de către autorităţile şi armata maghiară, discutând problemele etnice generate de această ocupare şi multe altele. Nu este nimic exagerat în manual".
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Rezultate remarcabile pentru sportivii de la Kokoro Botoșani la Cupa Shinobi!
Sportivii Clubului Sportiv Kokoro Botoșani au obținut rezultate deosebite la competiția de karate desfășurată la Voinești, județul Iași - Cupa Shinobi, editia a XI a - confirmând nivelu...
Un profesor din Botoșani a plecat la cele veșnice! ”A ales să-și continue cariera didactică într-o lume mai bună”
Întregul colectiv al Colegiului Tehnic "Gheorghe Asachi" este copleșit de durere la plecarea la cele veșnice a profesorului Ioan Știr. Pe 9 august, prof. Ioan Știr ar fi î...
Performanță de excepție a unei eleve din Văculești la Olimpiada Națională de Biologie!
Performanță de excepție a elevei Prodan Maya-Maria, din clasa a VIII-a, de la Școala gimnazială nr. 1 Văculești, care a obținut Premiul Special la Olimpiada Națională de Biologie 2026, o dis...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri
Pagină generată în 2.16 secunde