Mănăstirea Sihăstria Voronei l-a cinstit prin rugăciune pe Cuviosul Onufrie

De câteva veacuri, la începutul lunii septembrie, în localităţile din apropierea Mănăstirii Vorona sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului reprezintă prilej de bucurie pentru credincioşii care se adună în curtea Mănăstirii Vorona pentru a lua parte la Sfânta Liturghie.

Începând cu anul 2005, bucuria sărbătorii este prelungită de serbarea, pe 9 septembrie, a Sfântului Cuvios Onufrie, ale cărui sfinte moaşte sunt adăpostite de biserica Mănăstirii Sihăstria Voronei. În fiecare an numărul celor care vin la Sfânta Liturghie a crescut dovedind că cel de-al doilea hram al mănăstirii Sihăstria Voronei a intrat în tradiţia locului.

La hram participă credincioşi din apropierea mănăstirii, dar şi din diferite colţuri ale ţării, care vin să cinstească moaştele Sfântului Cuvios Onufrie şi să ceară mijlocire înaintea Tronului Preasfintei Treimi.

"Sărbătoarea Sfântului Cuvios Onufrie este marcată în mod deosebit prin păstrarea cu sfinţenie şi evlavie a credincioşilor care-şi pleacă genunchii zi şi noapte la sfintele moaşte, a căror prezenţă este de peste 200 de ani în aceste locuri" a declarat protos. Ghedeon Huţanaşu, stareţul aşezării monahale.

În acest an, Sfânta Liturghie a fost oficiată de arhim. Ioan Harpa, exarhul zonei Botoşani, alături de un sobor de preoţi şi diaconi. În cuvântul de învăţătură, arhim. Ioan Harpa a arătat că "luna septembrie este început de an bisericesc şi la începutul anului este bine să ceri cuvânt de folos pe care să-l urmezi". "Cel mai duhovnicesc cuvânt nu-l putem dobândi decât de la cel mai strălucit părinte din pădurile Voronei, Sfântul Cuvios Onufrie. Cei care-şi doresc împărăţia cerurilor să nu caute soluţii pentru multele griji în această lume pentru că nu le vor găsi, ci să le caute în cuvântul Mântuitorului Iisus Hristos. Să vă gândiţi la moarte şi să vă pregătiţi pentru întâlnirea cu Mântuitorul Hristos, în împărăţia cerurilor, pentru că El va cerceta pe fiecare în parte, căutând la fiecare credinţa şi răbdarea".

pr. Cristian Ştefan
 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Serviciul de distribuție a gazelor naturale va fi sistat, miercuri, pe trei străzi din municipiul Botoșani!

astăzi, 10:27

Pentru efectuarea unor lucrări specifice la sistemul de distribuție a gazelor naturale, compania Delgaz Grid este nevoită să sisteze temporar alimentarea cu gaz miercuri, 26 august, în inter...

Meteorologii anunță instabilitate atmosferică la Botoșani până miercuri seară!

astăzi, 10:11

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis două avertizări de tip Cod Galben privind instabilitatea atmosferică pentru județul Botoșani, valabile de astăzi, de la ora 16:00, până m&a...

Raritate absolută pe șoselele din România. Mașină din 1958, fotografiată la RAR! (Foto)

astăzi, 09:11

O mașină din 1958, din care există mai puțin de cinci exemplare în România, a atras toate privirile la o stație RAR din București. Autoturismul, salvat de un pasionat român, a ...