Lucian Trufin: Dezvoltarea județului Botoșani nu se află pe lista priorităților actualului Guvern!

Comunicat:

Senatorul Lucian Trufin consideră că județul Botoșani este defavorizat, neaflându-se pe lista priorităților actualului Guvern. În anul 2020, dar și în 2021, fondurile acordate pentru dezvoltarea județului au scăzut considerabil față de anii precedenți când PSD era la guvernare.

„Analizând ultimele două bugete construite de guvernarea de dreapta, constatăm cu indignare că fondurile destinate dezvoltării județului Botoșani au scăzut dramatic. Sumele din buget ne arată clar că actualul executiv condus de PNL a urmat linia consacrată în 2020, diminuând și anul acesta cu 15% banii destinați dezvoltării județului nostru. În aceste condiții, județul per ansamblu, municipiile, orașele și comunele din Botoșani se vor afla într-o situație nedorită, ajungând până acolo încât vor fi în imposibilitatea de a mai cofinanța proiectele aflate în implementare, aspect care va spori decalajul economic față de județele dezvoltate ale țării”, a declarat senatorul Lucian Trufin.

 

Proiectul bugetului pentru anul 2021 pare a fi un subiect delicat, dar pe lângă acesta, sunt mai mult decât relevante indiferența cu care ne sunt apărate interesele de către noua guvernare și stoparea cu bună știință a îmbunătățirii nivelului de trai a locuitorilor din județul Botoșani.

„În acest context, le solicit public parlamentarilor PNL și USR PLUS din Botoșani care fac parte din coaliția de sărăcire a țării să prezinte proiectele majore de dezvoltare a județului, municipiilor, orașelor și comunelor noastre pe care le-au susținut și care se regăsesc în bugetul acestui an. Țin totuși să le reamintesc că în anul 2018, când PSD se afla la guvernare, noi, parlamentarii social-democrați am reușit introducerea unuia din doar cele două amendamente aprobate, după lansarea în dezbatere publică a proiectului de buget de stat. Prin acest amendament s-au aprobat sumele necesare pentru demararea proiectului de investiții de reabilitare și modernizare a DN 28B Târgu Frumos-Botoșani. Din păcate, botoșănenii sunt acum victimele acestei guvernări, iar bugetul propus nu face altceva decât să întărească faptul că interesele județului Botoșani nu sunt prioritare”, a mai declarat senatorul botoșănean.

(Comunicat emis de PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT, Organizaţia judeţeană Botoşani)

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Aproximativ 3 kilograme de canabis aduse din Spania la Botoșani cu un curier, bărbatul arestat 30 de zile!

astăzi, 17:31

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Botoșani, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism &ndas...

Vaccinare antirabică a vulpilor în județul Botosani. Momeli distribuite cu o densitate de 25 pe kilometru pătrat!

astăzi, 17:07

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Botoșani comunică că se derulează o nouă campanie de vaccinare antirabică a vulpilor. Începând cu 01 octombrie 2026,...

Reformă radicală în Republica Moldova! Ce se întâmplă cu cele 32 de raioane?

astăzi, 14:54

Cele 32 de raioane din Republica Moldova vor fi înlocuite cu 3 regiuni mari: Nord, Centru, și Sud. Totodată, va fi creat municipiul Taraclia, dar vor fi păstrate și Uniunea Teritorială Auto...