Lacrimi şi durere pe ultimul drum al Ceraselei, studenta din Darabani strivită de o maşină - FOTO

Au plâns dealurile și meleagurile natale, iar stihiile s-au întunecat. Sfârtecați de durere au fost până și îngerii care au venit să-i fie călăuză pe drumul fără întoarcere. Lacrimile mesagerilor Raiului au căzut triste pe pământ, transformându-se în fulgi de nea.

Miercuri, în Darabani, a fost o zi de tânguire pentru un suflet plecat mult prea curând din lumea noastră. Cerasela, tânăra studentă strivită de o maşină pe trotuar, în fata UMF Iaşi a fost condusă pe ultimul drum .

Tânăra în vârsta de 22 de ani, care era studentă la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Iaşi, a fost rănită grav, în urmă cu o săptămână, într-un cumplit accident, chiar în fata universităţii.

 

Două maşini s-au ciocnit într-o intersecţie din fata UMF Iaşi, în urma impactului unul dintre autoturisme părăsind carosabilul şi pătrunzând pe trotuar, acroşând-o pe fată. Cerasela Tatarciuc a fost prinsă între maşina şi zidul unei clădiri care aparţine Spitalului “Sfântul Spiridon” din Iaşi. Miercuri tânăra studentă a fost înmormântata într-un sicriu alb, îmbrăcată în rochie de mireasă. Vornicei i-au fost arhanghelii iar mire îi va fi însușii Fiul Ceresc.

Pentru părinţi, durerea a fost de nedescris. Era singura lor fiică, iar în momentul în care sicriul Ceraselei a fost scos din curte, mama ei a strigat, sfâşiată de durere: „Cerasela , nu pleca din curtea asta”.

Sute de localnici au condus-o pe ultimul drum, colegii de facultate, prietenii si toata suflarea satului Lismanita.

DUMNEZEU SĂ O IERTE!

Sursa text şi foto: stirihudesti.ro

CIteşte şi Studenta din Darabani, accidentată lângă UMF Iaşi, a încetat din viaţă!







 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

REACȚIA salvatorilor botoșăneni, după ce un coleg din țară a fost lovit de un cetățean în timpul unei misiuni!

Monday, 26 October 2026

Un pompier din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență din Argeș a fost lovit de un cetățean în timp ce intervenea la o misiune. După acest incident, salvatorii botoșăneni ...

Menopauza și sănătatea oaselor: ce poți face înainte să apară semne de fragilitate

Monday, 26 October 2026

Scăderea estrogenului influențează procesul de reînnoire a osului și poate accelera pierderea osoasă. Ritmul diferă de la o femeie la alta, iar menopauza nu înseamnă automat osteopo...

Relația dintre liniile de plată, valoarea creditului și miza totală la sloturi online

Monday, 26 October 2026

Printre conceptele importante se numără liniile de plată, valoarea creditului disponibil și miza totală. Înțelegerea relației dintre acești trei factori ajută la interpretarea corectă ...