„Laboratorul curiozității” își așteaptă vizitatorii pentru a descoperi știința într-un mod interactiv și distractiv

Muzeul de Științele Naturii Dorohoi și Eventera te invită, în perioada 2-12 mai 2023, în „Laboratorul curiozității”. Evenimentul este adresat copiilor cu vârste între 5 și 14 ani și își propune să le ofere acestora o experiență educațională nonformală care să le deschidă simțurile pentru știință.

În perioada 2-12 mai, din oră în oră, în intervalul 9:00 - 17:00, sunteți așteptați la Muzeul de Științele Naturii Dorohoi să descoperim știința interactiv și distractiv prin intermediul expoziției de știință interactivă „Laboratorul curiozității”. În zona de biologie vom descoperi cum funcționează organele de simț, ce curiozități ascunde corpul uman, vom analiza pe baza unei instalații interactive cum funcționează creierul. Tot aici vom vedea prin ochii oamenilor care au defecte de vedere, ne vom testa simțurile, vom descoperi printr-un microscop părți din lumea vie precum sângele de broască sau piciorul de muscă.

Turul ghidat în „Laboratorul curiozității” va continua cu o serie de experimente de fizică, mecanică, optică și acustică. Aici vom face curcubeie, vom îmbina puzzle-uri cu oglinzi sau vom îndoi creioane în apă. Tot în zona de fizică vedem invizibilul cu efectul Schlieren, sunetul cu experimente de cimatică, dar și matematica prin Figurile lui Lissajous. De asemenea, vom afla cum zboară avioanele cu principiul Bernoulli, vom desena cu un pendul gravitațional și vom aprinde becuri cu o bobină Tesla. La final îi provocăm pe copii să își testeze logica, perspicacitatea, dar și capacitatea de soluționare a problemelor prin asamblarea de mecanisme cu roți dințate și puzzle-uri logice.

Experiența „Laborator” este o experiență interdisciplinară special concepută pentru a stârni curiozitatea copiilor pentru domeniile științei. În „Laboratorul curiozității” ne deschidem simțurile pentru a explora știința, facem corelații, răspundem la întrebări și ne bucurăm de curiozitate, a noastră și a copiilor. Expozițiile „Laborator” au fost organizate în peste 10 orașe, în cele mai importante muzee din țară și au implicat peste 50.000 de copii, alături de cadre didactice și de profesori.

Un tur ghidat în „Laboratorul curiozității” durează aproximativ 50 de minute, iar tururile se desfășoară din oră în oră în intervalul 9:00-17:00. Prețul unui bilet este de 13 lei de persoană.

Pentru rezervări puteți suna la 0766 704668 (Camelia Cojan), puteți trimite mesaje folosind WhatsApp,  sau puteți trimite e-mail la contact.eventera@gmail.com, iar pentru mai multe informații despre desfășurarea expoziției puteți vizita pagina de Facebook https://www.facebook.com/Laborator.ro/.       

(Comunicat de presă)

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Programul ”De-a arhitectura” ajunge și la Botoșani: „Copiii de azi vor modela mâine orașele noastre!”

astăzi, 12:23

Copiii din Botoșani, Bacău, Galați, Iaşi, Neamț, Suceava sunt invitați să fie parte dintr-un proiect educațional de arhitectură și mediu. În acest sens, se caută arhitecți, urbani...

Fermierii care ard nejustificat miriști riscă să rămână fără ajutor financiar!

astăzi, 11:50

Incendiile de vegetație care au avut loc în primele luni ale acestui an au fost, în majoritatea cazurilor, generate de acțiunile umane (igienizarea terenurilor prin aprinderea resturilor...

Premiul superb primit de Anamaria Ivănache, botoșăneanca desemnată cel mai bun Asistent Social al anului 2024! (Foto)

astăzi, 11:15

Premiul - care anul acesta a fost oferit de Sabrini Exclusive Diamonds, sponsor exclusiv al Galei - a constat într-un superb colier Blanco'S din aur de 18k cu diamante naturale. Cea care ...