În anul 2014, data de 28 iunie a fost declarată, de către Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR), Ziua Ziaristului Român.
De ce a ales breasla jurnaliștilor din România această zi - 28 iunie, ca fiind emblematică pentru importanța pe care ar trebui să o aibă profesia de jurnalist în România? Întrucât 28 iunie 1883 a fost ziua în care ”Mihai Eminescu a fost scos cu forța din viața publică și băgat în cămașa de forță”, argumentează UZPR. ”A fost ziua în care, practic, presa a fost arestată, Eminescu fiind, la momentul acela, cea mai puternică voce publică. Mihai Eminescu își dorea ca, prin publicistica sa, să educe tânăra generație, în spiritul adevărului și al valorilor autentice”.
Starea actuală a presei românești se decupează perfect pe o societate în derivă, cu mențiunea că asistăm la o mai radicalizată manifestare în zona mediei politice. Fragilitatea adevărului pare să devină tot mai acută, într-un context social care tinde să așeze decența la colțul umanității. Da, suntem cu toții de acord: avem nevoie de consistență în dialogul public. Dar mult mai mult se simte nevoia unei despărțiri autentice de informația inutilă, seacă, de abandonarea limbajului de lemn care promovează forma fără fond.
Remarcăm în fiecare zi absența din spațiul mediatic a temelor majore, iar motivul se oprește de cele mai multe ori în fața singurului argument ”valid”: presiunea rating-ului. Din ce în ce mai rar își fac loc în mass-media personaje coerente în discurs, specialiști cu o bună igienă mentală, care să impresioneze nu doar prin splendoarea ideilor, ci și printr-un raționament decent, nemanipulator și, desigur, valabil.
Să fie oare pentru că publicul caută showul în televiziune, iar în media scrisă ”șoc și groază”? Ar fi prea simplu să punem pe seama consumatorului acest eșec cvasirecunoscut până și de profesioniștii presei de astăzi. La fel de adevărat este însă și că show-ul ascunde, de cele mai multe ori, lipsa documentării, subțirimea relevanței și, nu în ultimul rând, o neasumare a informației, pentru că ea se transferă, în acest caz, asupra ”actantului”. Culmea, tocmai de aici vine de obicei și audiența. Din păcate, aceasta este materia primă cu care lucrează astăzi televiziunile și nu numai.
Mulți dintre noi venim din timpul presei cu ”carnețel cu pix”. Când articolul se documenta pe teren și se scria la computerul din redacție, după ce era discutat în ședința de dimineață, împreună cu toți reporterii. Lângă carnețel își făcea apariția reportofonul. Un material jurnalistic implica un proces complex. După ce subiectul era acceptat de către redactorul-șef, urmau documentarea, verificarea, declarații care să susțină și să argumenteze alegerea subiectului, validând astfel și utilitatea sa publică. La revenirea în redacție, în ședința de sumar, se reluau temele, se rediscutau articolele în varianta ”documentată”, cu surse credibile și independente. Se trecea ”la scris”. Textul trecea apoi în fișierul secretarului general de redacție. Urmau alte corecturi, cosmetizări unde era cazul (care țineau de estetica textului). În final, ajungea la redactorul-șef, care îi stabilea locul în economia ziarului (prima pagină sau interior, actual sau atemporal etc.).
Ziarul de atunci aproape că a murit între timp. Dar presa nu a dispărut. S-a transformat. S-a transparentizat. A intrat în iureșul online. În taifunul rețelelor sociale, în care se publică orice, de către oricine. Nu e rău. Dar cât bine ne face asta nouă, tuturor? ”Presa”, așa cum o știam, și-a diluat granițele, jurnalistul nu mai este deținătorul absolut al unui statul care odinioară părea să fie bine securizat profesional. Criza presei nu este una individuală, ci una colectivă. Iar jurnalistul se adaptează și el la lumea prezentă, la amalgamul social-media.
Pandemia a avut și ea un impact major. Izolarea de redacție, limitarea drastică a spațiului de mișcare și imposibilitatea de a mai accesa informații ”de teren”, dar mai ales reașezarea instituțiilor într-un format mult mai convenabil al comunicării cu mass-media. Plus dezvoltarea ”peste noapte” a numeroase publicații electronice, menite să funcționeze aproape exlusiv pe baza comunicatelor de presă emise de instituțiile partenere, care decid cu foarte mare ușurință să acorde acreditări fără nicio condiționalitate.
Cel puțin la nivel teoretic și în paradigma unui trecut recent, s-a vorbit mereu despre presă ca fiind „a patra putere în stat”, concept care ilustra rolul esențial pe care mass-media îl juca în societate, alături de cele trei puteri tradiționale: executivă, legislativă și judecătorească, făcând referire la capacitatea mass-media de a influența opinia publică, de a informa cetățenii și de a acționa ca un control asupra puterii politice. Într-o lume în continuă schimbare, este important să ne întrebăm
Nu putem evita întrebarea: mai este relevant acest concept în contextul actual?
Provocările cu care se confruntă presa în era digitală pun la îndoială relevanța acestui concept. Cu proliferarea rețelelor sociale și a platformelor online, informația circulă mai rapid ca niciodată, dar nu întotdeauna cu același grad de acuratețe.
Dezinformarea și știrile false au devenit o problemă majoră, iar consumatorii de informație se confruntă cu dificultăți în a distinge între sursele credibile și cele necredibile. În acest context, mass-media a trebuit să se adapteze rapid la noile realități și să își reafirme autoritatea ca sursă de informație de încredere.
Nu în ultimul rând, imaginea jurnalistului se deteriorează constant. Însă și acest aspect întregește, la rândul său, imaginea a unei societăți ea însăși deteriorată sub aspect cultural, social, educațional.
Însă munca pe care jurnalismul o presupune rămâne una esențială. Și utilă.
Jurnalismul formează oameni, conturează personalități menite să schimbe mentalități. O simplă privire de ansamblu, într-un oraș mic de provincie, demonstrează un fapt impresionant: în aproape toate instituțiile statului există un fost jurnalist. Pregătirea în ani de presă, exercițiul documentării, asumarea deciziilor, intuiția probată într-o meserie care implică (și) flerul profesional sunt doar câteva dintre argumentele cooptării unui jurnalist în echipa unei instituții, fie ea din domeniul cultural, administrativ, economic sau sportiv.
Suntem cu gândul, astăzi, la toți colegii de presă care, în timp și în netimp, și-au așezat propria viața în slujba semenilor, asumându-și o existență care nu garantează succesul, dar care vine cu o satisfacție a muncii pe care doar cei care practică jurnalismul o pot înțelege pe deplin.
La mulți ani, dragi colegi!
Gând pios colegilor plecați în veșnicie, care au lăsat în urmă nu doar nume de care ne amintim cu respect, ci și un adaos important lumii în care noi toți, cei rămași, trăim și muncim împreună!