Sf. Cuvios Paisie Olaru s-a născut la 20 iunie 1897, în satul Stroiești, comuna Lunca, județul Botoșani. A făcut parte dintr-o familie cu cinci copii și a fost cel mai mic la părinți. Tatăl său, Ioan, și mama, Ecaterina, i-au dat, la botez, numele de Petru.
S-a stins în ziua de 18 octombrie 1990, la Mănăstirea Sihăstria.
Cei care l-au cunoscut păstrează vie în suflet icoana chipului Părintelui. De la preoți, călugări și înalți ierarhi, până la oameni de cultură, medici, profesori sau oameni simpli. Pentru fiecare, părintele a avut un cuvânt bun și blând, îmbrăcat în înțelepciunea atât de adâncă, nu de puține ori surprinzătoare pentru cei aflați sub sfântul său epitrahil.
"Să nu crezi tot ce auzi, să nu faci tot ce poţi şi să nu spui tot ce ştii!", sunt cuvintele care au rămas și astăzi pe buzele creștinilor.
Mărturiile credincioșilor, care au vorbit nu doar despre râvna duhovnicească a părintelui plămădit în pământ botoșănean, ci și despre adânca sa înțelepciune, au făcut ca bunul călugăr să fie canonizat de Biserica Ortodoxă Română și trecut în calendarul sfinților alături de Părintele Cleopa.
Răbdare, dragoste, jertfă, bucurie, pace, credință, dar și osteneala întru aproapele. Acestea sunt atributele unui părinte îmbunătățit, așa cum a fost Părintele Paisie Olaru.
”Părintele Paisie a fost un sfânt!”
Arhimandritul Siluan Antoci, stareț la Mănăstirea ”Înălțarea Sfintei Cruci", din județul Neamț, locaş cunoscut şi sub numele de Mănăstirea Eroilor, născut în satul Stăneşti, comuna Lunca, din judeţul Botoşani, a auzit mai întâi de Părintele Paisie de la bunici și de la una dintre mătuși, maica Maria Andrei.
”Pe părintele Paisie Olaru, personal nu l-am cunoscut. Dar a fost cunoscut de mine prin intermediul bunicilor din partea mamei, Mihai și Elena Andrei, din satul Coștiugeni, comuna Albești, județul Botoșani. De asemenea, l-am cunoscut și de la mătușa mea, Maria Andrei, care a urmat viața monahală cu îndemnul și binecuvântarea părintelui Paisie. Pe când Părintele Paisie era la Mănăstirea Cozancea, bunicii mei mergeau pentru rugăciune și binecuvântare la ”părintele Pais” – așa-l numeau ei”, mărturisește Arhim. Siluan Antoci.
În familie a auzit și cum un unchi s-a vindecat datorită rugăciunilor călugărului îmbunătățit din pădurea Cozancei. ”Unchiul meu Gheorghe mi-a povestit că în copilărie avea o boală grea care nu se vindeca și era foarte neliniștit. Părinții l-au dus la părintele Paisie de mai multe ori să-i citească rugăciuni și boala a dispărut, trăindu-și mai departe copilăria sănătos, cu bucurie”.
La Cozancea, părintele Paisie slujea în Paraclisul din poiană. ”De multe ori spuneau bunicii că mergeau cu căruța și părintele de mai multe ori pe noapte îi chema și le făcea rugăciuni. Astfel, erau foarte apropiați de părintele”. Impresionați de duhul părintelui și la îndemnul său, bunicii părintelui Siluan au lăsat-o în mănăstire pe fiica loc, Maria. Este mătușa care l-a inspirat mai târziu pe Arhim. Siluan Antoci să scrie despre suferințele îndurate de călugări și maici în vremea comunismului.
”Am întrebat-o de mai multe ori (pe Maica Maria, nota red.) cum era părintele Paisie. Ea mi-a mărturisit următoarele: ”Vorbea foarte puțin. A fost mângâierea noastră și întărirea în credință, mai ales în anul 1959, când am fost izgonite din mănăstire. Eram foarte tânără și nu știam ce să fac. M-am dus la părintele Paisie, care se mutase la Mănăstirea Sihăstria, împreună cu mai multe maici. Când ne-a văzut, a început să plângă. Plângea și el, plângeam și noi, și ne-a îndrumat să fim călugărițe, indiferent unde vom merge. Ne spunea adeseori: «Să spuneți Doamne Iisuse, tătucă! Doamne Iisuse, Doamne Iisuse, ori de câte ori puteți! Avea multă răbdare și la spovedit era foarte blând».” Sora Maria a mers la părintele Paisie și la mănăstirea Cozancea, și la mănăstirea Sihăstria. La ea am văzut și am auzit pentru prima dată despre rugăciunea minții. O învățase de la părintele Paisie, dar nu dădea detalii despre această rugăciune. Sfătuia și pe alții din ce-a învățat de la părintele Paisie și avea darul lacrimilor. Basmaua îi acoperea toată fruntea și de multe ori, în biserică avea și ochii acoperiți, pentru a-și ascunde lacrimile care-i curgeau lin pe față. Odată mi-a spus foarte scurt: ”Părintele Paisie a fost un sfânt!", povestește Arhim. Siluan Antoci.
Mai târziu, după ce a intrat în mănăstire, Arhim. Siluan Antoci a căutat să ajungă la mănăstirea Sihăstria. ”Am ajuns la mănăstirea Sihăstria în 1994. După închinarea în Sfânta Biserică, am fost la mormântul părintelui Paisie, după care am urcat la chilia părintelui Cleopa, ucenicul părintelui Paisie, care m-a primit cu multă dragoste și mi-a dat multe sfaturi duhovnicești. Cărțile scrise de părintele Ioanichie (Ioanichie Bălan, nota red.) m-au făcut să-l cunosc în profunzime pe părintele Paisie, pe care-l cunoscusem în copilărie din povestirile părinților, bunicilor, unchilor și mătușilor...”.