La graniţa dintre toamnă şi iarnă. Prognoza meteo pentru următoarele zile
BOTOSANI
Stiri Botosani
Monday, 21 November 2016
Actualitate
Ce urmează, însă, pentru următoarele zile este un traseu liniar, ce nu pare să aducă surprize de niciun fel. Ceaţa, în schimb, arr putea să-şi facă simţită prezenţa pe teritoriul judeţului.
Duminică ne-am bucurat de temperaturi destul de ridicate, care s-au încadrat în normalul perioadei. Maxima a fost de 10ºC în timp ce minima a atins 5ºC. Cerul parţial noros, iar vântul, care sâmbătă seară şi-a cam făcut de cap prin judeţ, a suflat slab la moderat, cu unele intensificări, predominant din sector sud- estic.
Luni, temperaturile vor avea valori cuprinse între 6ºC şi 3ºC. Cerul va fi mai mult noros, iar vântul îşi va păstra direcţia şi intensitatea.
Marţi, soarele se va zări printre nori, dar nu pentru mult timp. Vântul va sufla slab la moderat dinspre sud- est, iar temperaturile vor oscila între 6ºC şi 3ºC. Dimineaţa de miercuri ne va prinde cu cerul mai mult acoperit, însă după prânz se va însenina. Maxima va urca la 6ºC în timp ce minima va fi de 2ºC.
Acelaşi scenariu îl vom întâlni şi joi, cu cer parţial noros, vânt slab la moderat şi temperaturi ce vor oscila între 5ºC şi 0ºC. În schimb, vineri pare a fi cea mai rece zi a săptămânii, în care maxima va urca la 4ºC în timp ce minima va fi de 1ºC. Cerul va fi mai mult noros, iar vântul se va roti dinspre est şi va sufla slab la moderat.
Weekend-ul nu va fi diferit faţă de zilele precedente. Sâmbătă cerul va fi mai mult noros, iar vântul va sufla dinspre sud- est. Temperaturile vor oscila între 6ºC şi 1ºC. Duminică, maxima va urca la 7ºC, în timp ce minima va fi de 2ºC. Cerul va fi parţial acoperit, iar vântul va sufla predominant din sector nord- vestic.
Potrivit specialiştilor de la Administraţia Naţională de Meteorologie, aprovizionarea cu apă în stratul de sol 0-50 cm, în cultura grâului de toamnă, va prezenta valori satisfăcătoare, apropiate de optim și optime, în cea mai mare parte a țării. În general, condiţiile agrometeorologice prognozate vor permite continuarea lucrărilor agricole în câmp (arături, întreţinerea plantaţiilor pomi-viticole, fertilizări, etc.).
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Laboratoarele vor fi obligate să afişeze plafonul pentru decontarea analizelor medicale, anunță ministrul Sănătăţii
Laboratoarele sau clinicile private în care se efectuează analize medicale vor trebui să afişeze plafonul pentru care au semnat contractele de decontare cu Casa de Asigurări de Sănătate, a...
Doi fotbaliști de la FC Botoșani, convocați! Au primit 'telegramele' și se vor prezenta la lotul național
Superliga României va lua din nou pauză, pentru meciurile echipelor naționale. FC Botoșani nu a mai câștigat de o lună în campionatul Superligii României și a ajuns pe...
LOC DE DAT CU…EPIGRAMA (431)
CITIND REVISTA „SCÂRȚ” NR. 37 Am primit revista „Scârț” nr. 37 (octombrie 2026), o revistă de literatură, umor și bună dispoziție care apare sub egi...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 1.18 secunde