La aproape 90 de ani, ranita grav intr-un accident stupid!
Stiri Botosani Thursday, 14 October 2010 ActualitateMiercuri seara, în jurul orei 19.10, aflându-se la volanul autoturismului marca Peugeot 407, în timp ce efectua manevra de mers înapoi pe strada Pod de Piatră din municipiul Botoşani, pe sensul opus de mers, G. Ştefan Cristian, de 31 de ani, din municipiu, a surprins şi accidentat grav pe B. Natalia, de 87 de ani, din municipiu, care se angajase în traversarea străzii prin loc nepermis şi fără să se asigure.
Victima a fost transportată şi internată la Spitalul de urgenţe Botoşani. Conducătorul autoturismului implicat în accident a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Atât acestuia, cât şi victimei, le-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
"Primele cercetări efectuate la faţa locului au stabilit că vinovăţia în producerea accidentului este comună, întrucât conducătorul auto nu a respectat regulile referitoare la mersul înapoi, iar victima nu a respectat regulile referitoare la circulaţia pietonilor. G. Ştefan este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, cauza urmând a fi soluţionată procedural", a precizat Daniela Darea, purtător de cuvânt în cadrul IPJ Botosani.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Nicușor Dan a anunțat numele noului premier desemnat!
Președintele Nicușor Dan a desemnat oficial noul candidat pentru funcția de prim-ministru al României. "Luca Niculescu este propunerea mea pentru prim-ministru", a declarat...
Milk Shake Integrity: gama profesionala care reda viata parului deteriorat
Un par frumos nu inseamna doar o culoare spectaculoasa sau o coafura impecabila. Adevarata frumusete incepe cu un fir de par sanatos, puternic si bine hidratat. Din pacate, vopsirea frecventa, decolor...
Cum susții imunitatea la schimbarea de sezon: alimentație, somn și micronutrienți
De ce ne simțim mai vulnerabili la trecerea dintre anotimpuri? Schimbarea de sezon coincide cu modificări de mediu și de rutină care pot influența expunerea la infecții și starea generală: ...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 1.23 secunde