Inspectorul șef al ISU Botoșani și unul dintre adjuncți se pensionează

Col. Radu Anton, inspectorul șef al Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență “Nicolae Iorga" al Județului Botoșani, unul dintre cei mai longevivi șefi de la nivel local din cadrul structurilor Ministerului Afacerilor Interne, se pregătește să iasă la pensie. Acesta a înaintat conducerii Inspectoratului General pentru Situații de Urgență cererea de pensionare, iar în zilele următoare ar urma să fie emis și ordinul, șeful ISU Botoșani îndeplinind condițiile de a ieși la pensie.

Col. Radu Anton părăsește sistemul la vârsta de 56 de ani, după 10 ani petrecuți la cârma Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Botoșani, după ce anterior a lucrat tot în cadrul MAI, dar și al MapN.

 “Părăsesc sistemul în care am lucrat cu satisfacția împlinirii. Din punctul meu de vedere, ISU chiar este instituția care a făcut reformă și s-a schimbat total după 1990. Făceam o comparație, și dacă în anul 2005 când am venit eu la Botoșani erau 298 de intervenții, acum sunt peste 7.000 (...) După toți acești ani petrecuți la ISU, faptul că sunt toate motivele să ne uităm în ochi unii la alții și să ne strângem mâna este un lucru foarte important pentru mine. După ce ies la pensie vreau să fac în continuare muncă activă, nu mă văd stând", susține col. Radu Anton. Mai spune că și-ar dori să lucreze tot pentru comunitate, și i-ar plăcea să facă administrație.


Col. Radu Anton a venit la Botoşani la începutul anului 2005 din Direcţia Generală de Management Operaţional a Ministerului de Interne şi a ocupat, pentru un an, funcţia de inspector şef adjunct al Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, iar din martie 2006 a preluat comanda IJSU. Nu a dus lipsă de evenimente pentru că a prins inundaţiile din 2005, care au afectat inclusiv municipiul Botoşani, cele din 2008 de la Rădăuţi-Prut precum şi inundaţiile care au distrus aproape un sfert din municipiul Dorohoi şi comunele alăturate. Vieţi omeneşti s-au pierdut atunci, iar pompierii botoşăneni au stat departe de casele lor cu săptămânile pentru că acolo, în zona Dorohoiului, oamenii aveau nevoie de ajutor.

Mai mult, în iarna 2012- 2013, col. Anton a coordonat pompierii botoşăneni în lupta împotriva unui alt dezastru natural, zăpezile care au izolat judeţul. Tocmai acele experienţe l-au determinat pe şeful IJSU să caute, alături de autorităţile judeţene şi regionale, soluţii pentru dotarea ISU cu autospeciale menite să faciliteze accesul salvatorilor la potenţialele victime ale dezastrelor. Asta a făcut ca în ultimele două sezoane reci, ISU să primească, prin proiecte europene, autoşenilate, o autospecială de intervenţie şi salvare de la înălţime, autofreze de zăpadă care sunt dotate însă şi cu rezervoare cu o capacitate de şapte metri cubi de apă.

Sfârşitul lunii februarie, anul acesta, a prins ISU condus de col. Radu Anton în faţa unui eveniment unic în istoria unei astfel de instituţii. Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Botoșani a primit drapelul de luptă- simbol al onoarei, vitejiei şi gloriei militare, în urma semnării unui decret în acest sens de către preşedintele Klaus Iohannis.

“E o recunoaștere a muncii tuturor colegilor, a unor relații de muncă, a unor împliniri profesionale", spune șeful ISU Botoșani.

Alături de col. Radu Anton vor ieși la pensie și col. Mihai Mateiuc Flămînzanu, adjunct al inspectorului șef al ISU, și col. Petru Dolachi-Pelin, șeful Serviciului de Protecție Civilă din cadrul ISU Botoșani, care de asemenea au făcut cereri de pensionare.



 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

FC Voluntari - FC Botoșani 2-2. Spectacol total! Markovic a ratat singur cu portarul la ultima fază

Friday, 17 July 2026

Meciul dintre FC Voluntari și FC Botoșani s-a disputat, vineri seară, de la ora 18:30. FC Voluntari a revenit pe prima scenă a fotbalului românesc după doar un sezon petrecut în Li...

La plecarea unui stareț: ”Părintele Serafim era chipul blândeții, al răbdării și al statorniciei”

Friday, 17 July 2026

„Lupta cea bună m-am luptat, alergarea am săvârșit, credința am păzit. De acum mi s-a gătit cununa dreptății…” (II Timotei 4, 7-8). Există clipe în care timp...

In Memoriam: Un botoșănean pe frontul de la Odessa

Friday, 17 July 2026

Locotenentul (rtr.) Baciu Dumitru Gheorghe s-a născut în municipiul Botoșani, într-o familie de țărani harnici și credincioși, fiind unul dintre cei șase copii ai soților Dumitru ...