Inspectoratul Școlar organizează noi ședințe publice! Vezi cine va fi repartizat pe posturi
Stiri Botosani Saturday, 22 August 2015 ActualitateDe asemenea, vor fi repartizare pe posturi cadrele didactice titulare prin detașare la cerere, care au obținut cel puțin media 5 în ordinea descrescătoare a mediilor obținute la concursul organizat pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante în unitățile de învățământ preuniversitar, sesiunea 2015.
În aceeași ședință va avea loc și repartizarea cadrelor didactice prin detașare la cerere, în ordinea descrescătoare a punctajelor.
În data de 25 august, de la ora 10.00, tot la Colegiul Național A.T. Laurian, va fi organizată ședință publică pentru soluționarea cererilor de repartizare a candidaților cu media de repartizare minimum 5 la concursul de titularizare, sesiunea 2015, la nivelul județului în care au susținut atât proba practică sau inspecția special la clasă în profilul postului, cât și proba scrisă, ori în alte județe în care au susținut proba practică sau inspecția specială, în ordinea descrescătoare a mediilor de repartizare.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Măsuri pentru combaterea variolei ovine și caprine (VOC), dispuse de autoritățile sanitare din Botoșani!
DSVSA Botoșani informează din nou crescătorii de ovine și caprine că în ultima perioadă evoluează focare de variolă la ovine și caprine (VOC) în mai multe județe din țară. &...
Raluca Curelariu și-a luat la revedere de la Prefectură! (Video)
Raluca Curelariu, actualul prefect al județului Botoșani, și-a luat la revedere de la colegii din Instituția Prefectului și de la directorii din instituțiile deconcentrate cu care a colaborat &i...
O sobă defectă i-a lăsat fără acoperiș deasupra capului în pragul iernii! – FOTO
Un incendiu s-a produs, în această dimineață, într-o casă din localitatea Ibăneasa, comuna Știubieni. La fața locului au ajuns, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Sta...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 1.11 secunde