ANAF intră în reorganizare!
Stiri Botosani Saturday, 22 August 2015 ActualitatePotrivit sursei citate, fiscul, căruia luni de zile i s-a reproşat că hăituie micii comercianţi şi bătrânele care vând urzici, în timp ce marii evazionişti dorm liniştiţi, va reorganiza departamentul contribuabili mari şi mijlocii. În urma acestei reoganizări, se presupune că durata controalelor va scădea, iar rambursarea TVA va dura maxim 15 zile. Reorganizarea propusă de şeful Fiscului a fost convenită cu FMI şi aprobată de premierul Victor Ponta. Reoganizarea are ca scop şi creşterea gradului de autonomie a instituţiei.
Reorganizarea Fiscului a fost convenită cu FMI, delegaţia Fondului Monetar Internaţional ajungând la un acord cu preşedintele ANAF, Gelu Diaconu, la ultima vizită, petrecută în luna iulie, potrivit unor surse politice.
Amintim că, începând cu 2014, an electoral şi, în special cu 2015, an ce precede alegerile parlamentare şi locale, ANAF a devenit o instituţie tot mai importantă în stat, având rolul de a consolida cât mai rapid bugetul şubrezit de măsuri populiste.
Astfel, în acest an, românii au cunoscut o adevărată ofensivă a acestei instituţii, inspectorii ieşind din birouri şi transformându-se în vânători de mici evazionişti, reali sau închipuiţi. În primăvara şi vara lui 2015, maşinile ANAF au putut fi văzute pretutindeni în ţară, controlând, amendând şi închizând mici magazine şi terase pentru doar câţiva lei care nu se regăseau pe bon. Populaţia a reproşat ANAF-ului că, în timp ce amendează bunicuţe care vând trei legături de pătrunjel, marii evazionişti îşi fac în continuare vacanţe în Tenerife şi nu-i întreabă nimeni cu ce bani şi-au cumpărat Maseratiuri, Bentleyuri sau alte limuzine de lux.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Președintele Nicușor Dan a numit în funcție mai mulți magistrați pentru instanțele din Botoșani!
Președintele României, Nicușor Dan, a semnat luni, 27 iulie 2026, decretele de numire în funcție, începând cu data de 1 august 2026, a judecătorilor și a procurorilor care...
O tânără din Botoșani, șefă de promoție într-o specializare dominată de bărbați: ”Locul de unde pleci nu îți dictează destinația!”
Adelina Mihalache este șefa de promoție 2026 a Facultății de Inginerie Mecanică, Autovehicule și Robotică (FIMAR), USV Suceava. Ea crede că „locul de unde pleci nu îți dictează d...
Vine ”marea deblocare”: Aproape 8.000 de posturi în sistemul sanitar! Cum vor fi distribuite în spitale și serviciile de Ambulanță!
Ministerul Sănătății propune deblocarea a 7.805,5 de posturi în sistemul sanitar, în urma finalizării analizei efectuate, realizată împreună cu Casa Națională de Asigurări ...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.40 secunde