Inspectoratul Şcolar dă vina pe conducerile şcolilor pentru decontările ilegale la naveta elevilor!

Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean au emis un punct de vedere cu privire la raportul Curţii de Conturi pe anul 2013, în care se menţioneză că la Botoşani s-au făcut decontări ilegale ale navetei elevilor.

Redăm mai jos comunicatul de presă remis redacţiei Ştiri.botosani:

"Suma de 944.221 lei achitată unor societăți comerciale a fost făcută de către ordonatorii terțiari de credite din 9 unități de învățământ.

Creditele au fost repartizate de Inspectoratul Școlar Județean Botoșani, ordonator secundar de credite, responsabilitatea acestuia fiind de a repartiza credite bugetare ordonatorilor terțiari de credite (conducerile unităților de învățământ preuniversitar).

Legalitatea cheltuielilor angajate și a plăților efectuate revine ordonatorilor terțiari de credite.

Sumele au fost achitate unor societăți comerciale de către următoarele unități de învățământ: Liceul Teoretic Ștefan D. Luchian Ștefănești (306.997 lei), Liceul Tehnologic N. Bălcescu Flămânzi (281.813 lei), Liceul D. Botez Trușești (130.255 lei), Liceul Tehnologic Todireni (78.734 lei), Școala Gimnazială T. Vâlcu Hănești (8.374 lei), Școala Gimnazială nr. 1 Roma (5.017 lei), Liceul Tehnologic Coțușca (69.055 lei), Școala Gimnazială nr. 1 Răchiți (38.200), Școala Gimnazială nr. 1 Văculești (11.875 lei)." 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Marius Croitoru, după FC Botoșani - UTA Arad: ”Impecabili. Jos pălăria!”

astăzi, 08:35

Golurile au fost marcate de Sebastian Mailat (minutul 12 - penalty) și Lucas De Vega (17). După meci, Marius Croitoru (46 de ani), antrenorul celor de la Botoșani, a fost extrem de mulțumit d...

LOC DE DAT CU… EPIGRAMA (427)

astăzi, 08:20

SINDROMUL ARHIP (2) Volumul al doilea din seria „Fiecare nume are omul lui” (, Editura „Pim”, Iași, 2022) urmează arhitectura primului volum. Descoperim același „si...

Calendar ortodox, 11 octombrie 2026: Sf. Ap. Filip, unul dintre cei 7 diaconi; Sf. Ier. Teofan Mărturisitorul, Episcopul Niceei

astăzi, 08:00

Sfântul Apostol Filip diaconul s-a născut în Cezareea Palestinei şi a trăit pe vremea Apostolilor Domnului. Era căsătorit şi avea patru fiice prorociţe. A fost ales şi sfinţit dia...