Descoperirea a fost făcută de Institutul de Cardiologie din California. Ei au spus că acest organ miraculos e înzestrat cu inteligenţă, inteligenţa inimii, şi că influenţa inimii este foarte importantă, foarte profundă pentru noi.
În 1994, cercetătorul american J.A. Armour introducea conceptul de "creier al inimii", după ce rezultatele studiilor arătau că inima are un sistem nervos, suficient de complex pentru a putea fi recunoscut drept un "mic creier" propriu. Acest sistem nervos al inimii conţine în jur de 40.000 de neuroni, cu mult mai puţini decât neuronii cerebrali, care sunt în jur de 100 de miliarde. Cu toate acestea, circuitul elaborat pe care îl formează permite inimii să acţioneze independent de creier (prin învăţare, memorie, senzaţie) şi chiar să influenţeze procesele cognitive la nivelul creierului, cu care ea comunică. Adică inima acţionează ca şi cum are o minte a ei şi influenţează profund felul cum percepem lumea şi cum îi răspundem. Cercetările făcute de Joel şi Beatrice Lacey de la Institutul de Cercetare Fels, în anii ‘70, au descoperit că atunci când creierul trimite semnale inimii, prin sistemul nervos, inima noastră nu se supune automat. Cu toate acestea, creierul se supune tuturor mesajelor şi instrucţiunilor trimise de către inimă. Un alt studiu a demonstrat că inima este implicată şi în procesarea şi decodificarea informaţiei intuitive.
Cercetări anterioare descoperiseră că accesul la intuiţie se face şi prin creier, dar, spre surpriza cercetătorilor, a reieşit că inima este mai rapidă decât creierul în receptarea şi reacţia la informaţiile despre evenimente viitoare, înainte ca acestea să se întâmple (McCraty, Atkinson & Bradley, 2004). Ştiaţi că undele cerebrale ale unei persoane se pot sincroniza cu undele câmpului magnetic ale inimii altei persoane? Deci ce gândim despre cineva poate fi simţit de acela chiar în inimă.
Inima trimite către creier mai multă informaţie decât primeşte
Între inimă şi creier se produce o comunicare dinamică, continuă, ca un dialog, fiecare organ influenţând permanent funcţia celuilalt. Există patru tipuri de conexiuni care pleacă din inimă spre creier. Primul este comunicarea neurologică prin transmisia de impulsuri nervoase: interesant este că inima trimite către creier mai multă informaţie decât primeşte, şi e singurul organ din corpul uman care poate face asta. Deci poate inhiba sau activa părţi din creier, în funcţie de circumstanţe, influenţând percepţia realităţii şi, în final, reacţiile. Alt tip de comunicare al inimii este prin hormoni şi neurotransmiţători: inima este cea care produce hormonul ANF, care asigură echilibrul general al corpului (homeostazia). Unul din efectele sale este inhibarea producerii de hormoni ai stresului, alături de producerea şi eliberarea de oxitocină, "hormonul iubirii". Al treilea tip este comunicarea prin unde de presiune, adică prin ritmul cardiac şi variaţiile acestuia, inima trimiţând mesaje către creier şi către restul corpului. Şi în al patrulea mod, comunicarea energetică, prin câmpul electromagnetic al inimii care este mai puternic decât al oricărui alt organ din corp.
Emiterea unei emoţii determină instantaneu răspuns în ADN
Câmpul electric al inimii este de aproximativ 60 de ori mai mare decât amplitudinea activităţii electrice generate de creier. Câmpul magnetic produs de inimă este de 5.000 de ori mai mare în intensitate decât câmpul produs de creier. Acest câmp se schimbă în funcţie de starea emoţională. Când ne temem, simţim frustrare sau stres, el devine haotic.
Sentimentele umane care pleacă din inima noastră, având în spate convingerile noastre profunde, influenţează ADN-ul şi el, la rândul său, influenţează atomii, materia.
S-au realizat experimente care au arătat că stările de iubire, de recunoştinţă dilată, modifică lanţurile de ADN, iar la stres, furie, frustrare, molecula de ADN se micşorează, se contractă şi implicit blochează codurile sale. Tot demonstrat este că aceste coduri se deblochează instantaneu dacă experimentatorii reuşeau să emită iar iubire, recunoştinţă, bucurie. Emiterea unei emoţii determină la miime de secundă, deci instantaneu, răspuns în ADN, chiar dacă mostra studiată era la distanţe imense de experimentator.
Concluzia este că sentimentele şi gândurile noastre pot modifica ADN-ul, iar ADN-ul modifică materia din care e structurată lumea. Când trăim compasiune, iertare, dragoste influenţăm propriul ADN, dar mai mult decât atât, putem transmite aceste modificări în afara noastră, la distanţe oricât de mari, prin câmpul cuantic, influenţând tot ce este în lume.
Autor: Andreea Hefco
Sursa: Doxologia
