La 1 martie 2009 am fost bucuroși să celebrăm înfăptuirea unuia dintre cele mai mari programe din România, Programul Prima Casă. La 1 martie 2019 , Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM) a anunţat lansarea oficială a Programului Prima Casă 2019, ceea ce ne face să realizăm că s-au împlinit 10 ani de la lansarea acestui program, care a ajutat de-a lungul timpului sute de mii de români să își cumpere un apartament. Pentru a vedea mai multe apartamente, puteți accesa site-ul Flatfy.ro, o agenție imobiliară online.
FNGCIMM face public anunțul precum că „Programul Prima Casa 2019 beneficiază de aceleaşi condiţii de acordare a garanţiei statului român pentru finanţările aprobate de băncile participante", indicându-ne astfel că termenii de aplicare a-i programului Prima Casă vor fi aceiași în ceea ce priveşte garanţiile acordate de stat.
"Programul Prima Casă se adresează exclusiv tinerilor până în 35 de ani, prin extinderea lor în mod natural la creditare, oferindu-le astfel șansa de a achiziționa o locuință. La baza programului se află un parteneriat ridicat și frumos modelat între statul roman, ca inițiator, FNGCIMM, bancile finanțatoare si beneficiarii. Aceștia din urmă au aprieciat și respectat în totalitate termenii acestui parteneriat, dedicându-se cu responsabilitate oportunității de a accesa un credit imobiliar, primind un avans de 5%, și, într-un mare avantaj, beneficiind de costuri totale de finanțare plafonate. În decursul a nouă ani și jumătate, FNGCIMM a aranjat pentru locuitorii României peste 260.000 de garanții si promisiuni de garantare pentru achiziționarea sau construcția de locuințe. Așteptăm cu nerăbdare să ne lansăm cu forțe proaspete în anul al unsprezecelea, an în care vă pregătim procese operaționale îmbunatațite, cu tehnologii noi, cu parametri ce se situeaza în tendințele actuale din sectorul financiar." declară directorul general al FNGCIMM, odată cu începerea programului Prima Casă 2019.
Tentant, nu-i așa? Pe lângă cele enumerate anterior, digitizarea si automatizarea fluxurilor interne de lucru sunt noi metode de operare pe care FNGCIMM intenționează să facă ravagii. Transferul automat al datelor primite de la partenerii bancari in sistemul informatic al instituției va fi facilitat prin intermediul unei tehnologii de ultimă generație, numită OCR, Recunoaștere Optică a Caracterelor (Optical Character Recognition). Sitemul acesta este numit "Alex" și va sparge barierele, fiind noua aplicație de extragere și prelucrare automată a informațiilor utilizată de cei de la FNGCIMM. Colectarea manulă de date va fi astfel îmbunătățită, înlocuită chiar de un prelucrator robotizat, reducând riscul comiterii erorilor și diminuând din timpul necesar acestei operațiuni. Astfel, datele necesare analizării solicitărilor de garantare vor trece prin toate aceste procese, ajungând la destinație în siguranță.
Condiţii Prima Casă 2019
Ce trebuie să facă aplicanții? Singura sumă de care ei trebuie să dispună este reprezentată de echivalentul a 5% din valoarea imobilului. De asemenea, trebuie să se încadreze ca vârstă sub 35 de ani, să nu aibă în proprietate o locuință, îmreună cu partenerul sau cu alte persoane, cu o suprafață de peste 50 mp, cu excepția părților de locuință dobândite prin moștenire. În decursul a 5 ani de la semnarea contractului, beneficiarului nu îi este permis să vândă locuința.
Bănci în Programul Prima Casă 2019
2 miliarde este suma reprezentând plafonul maxim acordat Programului Prima Casă în 2019. Însă, dat fiind faptul că în anul 2018, fondurile nu au fost totalmente epuizate, rămâne de văzut dacă acesta va fi consmuat în întregime. Acest fapt se datorează instabilității ROBOR, care pe parcursul anului 2018 a întâlnit o creștere neașteptat de considerabilă.
Cele 15 bănci finanțatoare care sprijină programul Prima Casă 2019: BRD-GSG, BCR, Banca Transilvania, CEC Bank, ING Bank, Raiffeisen Bank, OTP Bank, Banca Romaneasca, Un.icredit Bank, Garanti Bank, First Bank, Marfin Bank, Credit Agricole, Leumi Bank si Intesa Sanpaolo Bank.
Vă invităm pe site-ul New.Flatfy.ro pentru o analiză adecvată a locuinţelor disponibile în cadrul ansamblurilor rezidenţiale noi construite. Flatfy este o agenție imobiliară online care aduna toate anunțurile de imobiliare de pe internet.
(P).