Indienii, avertizaţi de medici să nu mai folosească balega de vacă împotriva COVID-19 „Există riscul răspândirii altor boli”

Pandemia de COVID-19 devastează India, care înregistrează oficial 22.66 milioane de îmbolnăviri şi 246.116 de morţi.

Însă unii experţi avertizează că acest bilanţ ar putea fi de cinci-zece ori mai mare şi subliniază că oameni din întreaga ţară întâmpină dificultăţi în a găsi paturi la spital, oxigen şi medicamente, iar astfel numeroşi indieni înfruntă boala fără vreun tratament.

 În statul Gujarat, în vestul Indiei, unele persoane se duc în grajduri de vaci cel puţin o dată pe săptămână pentru a-şi acoperi corpul în balegă şi urină de vacă, în speranţa că astfel îşi cresc imunitatea împotriva COVID-19 sau în speranţa însănătoşirii, relatează Reuters.

În hinduism, vaca este un simbol sacru al vieţii şi al pământului, iar timp de secole hinduşii au folosit balega de vacă pentru a-şi „curăţa” locuinţa şi în rugăciuni, crezând că are proprietăţi teraputice şi antiseptice.

 

„Inclusiv medici vin aici. Ei cred că această terapie le îmbunătăţeşte imunitatea şi se pot duce să-şi îngrijească pacienţii fără frică”, declară un director asociat al unei companii farmaceutice, Gautam Manilal Borisa, care susţine că s-a vindecat în acest fel de COVID-19 anul trecut.

El obişnuieşte să vină de atunci la Shree Swaminarayan Gurukul Vishwavidya Pratishthanam, o şcoală a unor călugări hinduşi situată peste drum de sediul central al Zydus Cadila, care dezvoltă un vaccin împotriva COVID-19.

În timp ce aşteaptă să li se usuce pe corp balega şi urina vacilor, persoane îmbrăţişează şi onorează vaci din grajd sau fac yoga, pentru a-şi creşte nivelul energiei. Ei se spală, apoi, cu lapte sau lapte bătut. Medici şi cercetători din India şi din întreaga lume au avertizat în mod repetat împotriva unor „tratamente alternative” împotriva COVID-19, subliniind că pot conduce la un fals sentiment de siguranţă şi complica probleme de sănătate.

„Nu există vreo dovadă ştiinţifică potrivit căreia balega sau urina de vacă creşte imunitatea împotriva COVID-19. Acest lucru are la bază în întregime credinţa”, avertizează preşedintele Asociaţiei medicale indiene, dr. JA Jayalal.

„Există riscuri la adresa sănătăţii în spoirea cu sau consumarea acestor produse. Alte boli se pot transmite de la animal la om”, subliniază el. Există îngrijorări cu privire la faptul că această practică poate conduce la o răspândire a noului coronavirus, în măsura în care la ea iau parte adunări sau grupuri.

Administratorul unui grajd din Ahmedabad, Madhucharan Das, a anunţat că limitează numărul participanţilor.

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Noaptea trecută, în Botoșani: Peste 1000 de persoane legitimate, 500 de mașini oprite în trafic! - FOTO

astăzi, 12:07

În noaptea de 31 octombrie înspre 1 noiembrie 2026, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani au desfășurat o  acțiun cu efective mărite, pentru prev...

Marius Croitoru, încrezător înainte de meciul cu Universitatea Craiova: ”Am mai câştigat de două ori acolo cu mine antrenor!”

astăzi, 11:23

Astăzi, de la ora 17.30, pe Stadionul „Ion Oblemenco”, se dispută partida Universitatea Craiova – FC Botoșani, meci contând pentru etapa a 14-a a Superligii. Cu probleme ...

Oportunitate pentru elevii botoșăneni: Practică într-un campus al USV, cu posibilitatea continuării studiilor în cadrul universității!

astăzi, 10:24

Prin proiectul regional DUAL-USV, elevi din 20 de licee din județele Suceava, Botoșani și Neamț vor face practică în laboratoarele și atelierele moderne din Campusul 2 de la Moara, a anunÈ...