Colegi, prieteni si apropiati i-au dedicat regretatului dascal un moment de aducere aminte, in cadrul programului Zilelor EDU CCD, actiune ce se va desfasura in perioada 9-12 mai. La ceremonie a participat si sotia lui Daniel Nastrut.
In memoria fostului inspector scolar, la Casa Corpului Didactic a fost organizata o expozitie cu cartile si materialele didactice la care acesta a fost autor sau co-autor, cartile pe care cu exact un an in urma le-a donat, cu ocazia aceluiasi eveniment.
Cei care l-au cunoscut pe Daniel Nastrut si au fost alaturi in activitatea profesionala si-au adus aminte cu placere de bunul lor coleg si de daruirea acestuia pentru meserie.
"Astazi ar fi implinit 6 ani de cand era inspector scolar, fiind numit la 9 mai 2005, stiu ca sarbatorea aceasta zi si este de datoria noastra sa le amintim tuturor cine a fost si o mica parte din realizarile sale. De ce a plecat atat de curand eu, cel putin, nu voi intelege niciodata, a trecut deja un an, a fost un an in care s-au intamplat multe lucruri frumoase la care ar fi putut sa ne fie partas. A trecut un an fara Daniel Danut Nastrut. Recunosc ca m-am gandit de multe ori la disparitia tragica in adevaratul sens al cuvantului si la modul in care ne-a parasit, atat de discret si de tulburator. Fotografia din biroul sau sta si acum la inaltime si ne aminteste ca a fost", a spus la Casa Corpului Didactic Ada Macovei.
.jpg)
Nascut la 22 decembrie 1969 si plecat dintre noi la 30 mai 2010, in cei 40 de ani de viata a obtinut performante pe care, din pacate, multi dintre dascalii nostri nu le obtin intr-o viata de om, a puntat sefa ISJ Botosani.
.jpg)
.jpg)
Daniel Danut Nastrut a fost profesor de matematica gradul didactic I, titular la Grupul Scolar de Industrie Usoara Botosani, inspector de specialitate matematica la Inspectoratul Scolar Judetean, metodist si formator al Casei Corpului Didactic, coordonatorul Centrului de Excelenta pentru copiii capabili de performanta din judet, membru in comisiile nationale ale multor concursuri si olimpiade scolare, initiatorul si organizatorul multor actiuni cu caracter educativ.
Pe 30 de mai 2011 se implineste un an de la decesul dascalului Daniel Nastrut.
.jpg)