În Biserica Sfântului Mormânt se aprinde Lumina Învierii lui Hristos
Stiri Botosani Saturday, 23 April 2011 ActualitateSlujba de dimineaţă de la Ierusalim a fost oficiată de un sobor de înalt-prelaţi, în frunte cu patriarhul latin, Fuad Twal. Pelerini veniţi din lumea întreagă aşteaptă să fie martori la aprinderea luminii în Biserica Sfântului Mormânt, construită pe locul unde a fost crucificat şi îngropat Iisus Hristos.
"Treci printr-o mulţime de emoţii când se aprinde lumina. Am auzit că nu te mai poţi controla, că plângi de fericire", a spus un pelerin din Egipt.
Conform tradiţiei, patriarhul ortodox grec intră în cămăruţa care adăposteşte mormântul lui Hristos şi primeşte Lumina Sfântă, de la care se aprinde o lampă cu ulei de măsline. Din mâinile sale, lumina Învierii ajunge la miile de pelerini, adunaţi în biserică. Mulţi susţin că flacăra torţelor aprinse acolo nu le arde pielea. (RTV)
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Un bărbat din Botoșani a incendiat intenționat o clădire cu lemne de 15.000 de lei!
La data de 17 octombrie 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr 10 Ștefănești au emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 42 de ani, din com...
„Iubi-Te-voi, Doamne!” – o seară dedicată amintirii Părintelui Profesor Constantin Muha, la Dorohoi
Evenimentul a fost organizat de Protopopiatul Dorohoi, în colaborare cu Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ioan Iacob” și Parohia „Adormirea Maicii Domnului&rdqu...
Alertă meteo: Cod Portocaliu emis pentru două localități din județul Botoșani!
Meteorologii au actualizat prognoza și au emis o avertizare nowcasting tip Cod Portocaliu de vânt pentru două localități din județul Botoșani, valabilă până la ora 10:00. Sunt prog...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 1.42 secunde