Grevă spontană la Spitalul „Mavromati”: „Suntem sclavii sistemului sanitar” (foto, video)

Personalul nemedical amenință cu neacordarea salariilor în spitale înainte de sărbătorile de iarnă dacă revendicările nu le vor fi luate în considerare.

Grevele iau amploare în tot mai multe instituții de stat din țară și din județul Botoșani. Au ieșit în stradă funcționarii Casei Județene de Pensii, Casei de Asigurări de Sănătate, Agenției Județene pentru Plată și Inspecție Socială, Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă, iar joi dimineață le-a venit rândul  angajaților din Direcția de Sănătate Publică și a personalului nemedical din Spitalul Județean „Mavromati”.

Preț de jumătate de oră, aproximativ 40 de angajați care fac parte din structura administrativă a unității sanitare și-au strigat nemulțumirile.

 

„Suntem sclavii sistemului sanitar...”

Protestatarii vor salarii decente și amenință că, dacă doleanțele nu le vor fi ascultate, angajații spitalului nu își vor primii salariile în luna decembrie, înainte de sărbătorile de iarnă.

„Vrem salarii decente. Un economist care lucrează la Consiliul Județean, la Primărie, la Prefectură are salariul dublu față de noi. Noi suntem lăsați ultimii, suntem sclavii sistemului sanitar, niciodată nu ni s-a majorat. Partea medicală a primit, noi când? Personalul medical a primit salariile într-o singură tranșă, iar noi am primit în câțiva ani, din care doi, trei ani salariile noastre au fost înghețate. Avem aceleași studii, dar salarii diferite. Vrem să tragem un semnal de alarmă: cum ar putea personalul medical să își desfășoare activitatea dacă nu ar exista personalul TESA (n.r. personal nemedical tehnic, economic și administrativ), cum ar putea să își desfășoare activitatea dacă nu ar fi medicamente, echipamente, salarii, materiale sanitare... Deci ei nu și-ar putea desfășura activitatea. Noi nu avem nimic împotriva lor. Vrem să fim și noi susținuți. Salariul nostru este mai mic decât al unei infirmiere de pe secție”, spun protestatarii.

Mai mult decât atât, angajații TESA din Botoșani spun că salariile lor nu au mai crescut de doi ani de zile.

„Toată lumea care este aici să știți că are salariile la nivelul de acum doi ani. Salariul nostru este confidențial, în ghilimele, de jenă. Mie, după 45 de ani de activitate, mi-e cam jenă să spun ce salariu am, dar asta este realitatea”, a mai spus un protestatar.







 

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Un șef de la Drumuri Naționale Botoșani despre pregătirile de iarnă: „Lumea ia acasă tot ce poate” / „Ar fi sfinte” (Video)

Friday, 30 October 2026

Ing. Liviu Mihalache, șef adjunct al Secției de Drumuri Naționale Botoșani, a vorbit în cadrul ședinței de Colegiu Prefectural despre pregătirile pentru iarna 2026 – 2027. Acesta...

Prefectul și șeful ISU acuză o comunicare defectuoasă între autoritățile care contribuie la deszăpezirea Botoșaniului! (Video)

Thursday, 29 October 2026

În ședința de Colegiu Prefectural aferentă lunii octombrie a fost prezentat planul de acțiune pentru iarna 2026 – 2027, plan inițiat de toate instituțiile cu atribuții în aces...

Măsurile anunțate de Nova Apaserv pentru populație, două zile fără apă în două municipii și 21 de UAT-uri! (Foto, Video)

Thursday, 29 October 2026

Compania de apă Nova Apaserv a anunțat încă de săptămâna trecută că furnizarea apei va fi sistată în perioada 29 – 31 octombrie. Măsura este luată în vederea &i...