Gata cu frigul, vin ninsorile! Estimări meteorologice pentru următoarele zile

Gata cu frigul, vin ninsorile! Estimări meteorologice pentru următoarele zile

 arhiva  

Valul de aer polar care a traversat regiunea noastră în ultimele zile ne-a prins nepregătiţi, date fiind temperaturile primăvăratice, înregistrate de Crăciun. De aici şi senzaţia noastră de "prea frig", deşi valorile indicate de termometre sunt normale pentru această perioadă a anului. Prognozele meteorologice ne arată însă că mai avem încă o zi rece, după care frigul va fi înlocuit de precipitaţii, mai ales sub formă de ninsoare.

Duminică, temperaturile vor avea valori cuprinse între minus 8ºC şi minus 13ºC, în condiţiile în care la ora 7:30 se înregistrau minus 13,6ºC, minima nopţii trecute (potrivit informaţiilor oferite de Staţia Meteo Botoşani). Cerul va fi senin în mare parte iar vântul va sufla slab la moderat predominant din sector sud-estic. Luni, maxima va urca la minus 3ºC, în timp ce minima va fi de minus 7ºC. Cerul va fi parţial noros, vântul va creşte în intensitate, iar în timpul nopţii vom avea parte de ninsori în averse.

Ninsorile vor continua şi în dimineaţa zilei de marţi, atunci când temperaturile vor oscila între 0ºC şi minus 7ºC. Vântul va sufla slab predominant din sector sud- estic. Miercuri, cerul va fi mai mult noros, vântul îşi va schimba direcţia şi va sufla dinspre nord- vest cu unele intensificări. Temperaturile vor avea valori cuprinse între 2ºC şi minus 3ºC. Spre seară se vor înregistra lapoviţă şi ninsori uşoare.

Joi va fi o altă zi cu zăpadă, însă vântul nu va pune mari probleme astfel încât să o viscolească pe arii extinse. Maxima va urca la 2ºC iar minima va fi de minus 5ºC. De vineri până la sfârşitul săptămânii, ninsorile se retrag, astfel că cerul va fi mai mult senin, vântul va sufla dinspre sud- vest iar temperaturile vor avea valori cuprinse între 4ºC şi minus 4ºC.


Pe de altă parte, Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare de tip Cod Galben, valabilă de duminică, ora 14:00 până luni, la ora 12:00. Astfel, ninsorile se vor extinde dinspre sud-vestul extrem al ţării şi vor cuprinde treptat regiunile sudice, iar stratul de zăpadă nou depus va fi de aproximativ 10 cm. În Oltenia şi vestul Munteniei vântul va avea intensificări temporare, atingând la rafală 50...55 km/h, iar în sudul Banatului 60...70 km/h, viscolind zăpada.

Vremea se va menţine geroasă în majoritatea regiunilor, iar în estul Transilvaniei şi în nordul şi centrul Moldovei, temperatura aerului va coborî local sub -15 grade. În sudul Dobrogei, precum şi în estul şi centrul Munteniei, inclusiv municipiul Bucureşti, va ninge slab, îndeosebi în noaptea de duminică spre luni (3/4 ianuarie), iar vântul va sufla cu 40...45 km/h.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Dus în arestul Poliției după ce și-a tăiat brățara și a distrus dispozitivul de monitorizare!

Sunday, 11 January 2026

Polițiștii din Botoșani au emis ordonanță de reținere pe numele unui bărbat de 52 de ani, din comuna Tudora. Acesta este cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de încălcarea ...

FC Botoșani - Farul 1-0. Moldovenii s-au impus în amical în fața dobrogenilor

Sunday, 11 January 2026

Cele două formații au decis să-și organizeze cantonamentul în interiorul granițelor și, în cursul zilei de duminică (11 ianuarie), au jucat un meci amical, cu puțin timp înai...

Sofia Vicoveanca, internată de urgență în Spitalul Județean Suceava! Anunțul medicilor

Sunday, 11 January 2026

Sofia Vicoveanca, una dintre cele mai îndrăgite interprete de muzică populară din Bucovina, a fost internată de urgență în cursul nopții de sâmbătă spre duminică, la Spital...