Intr-o zi, s-au intalnit intr-o biblioteca trei crestini. Patrunsi de frumusetea cartilor pe care le citeau, nici nu au observat cand s-a facut seara. Cand doar ei mai ramasesera in biblioteca, au inceput sa discute aprins despre ceea ce citisera peste zi. Deodata, lumina s-a stins si au ramas cufundati in intuneric. Unul dintre ei zise:

- Hai sa ne rugam. Sa spunem fiecare "Tatal nostru" si poate Dumnezeu se va indura de cel care se roaga mai frumos si lumina se va aprinde.

Ceilalti doi au fost imediat de acord. Primul a inceput sa se roage. Ruga sa a fost atat de frumos spusa, dar camera a ramas in continuare in intuneric.

Atunci, s-a rugat si al doilea. Rugaciunea lui nu putea sa nu te impresioneze. Cuvintele veneau din suflet, spuse cu multa evlavie, dar lumina a ramas tot stinsa.

In sfarsit, a inceput si cel de-al treilea sa-si spuna rugaciunea. Doar ca, in timp ce rostea cuvintele cu smerenie, linistit si cu grija, s-a ridicat de la masa unde se aflau cu totii, a plecat incet, pe bajbaite spre intrare, a gasit tabloul electric, a schimbat siguranta si s-a intors. In timp ce el isi incheia rugaciunea, spunand "Amin!", intreaga incapere fu inundata de lumina. Apropiindu-se de prietenii sai, nedumeriti, le spuse, aratandu-le Biblia de pe masa:

- Mai devreme, citeam din Sfanta Scriptura. Cand s-a stins lumina, eram tocmai la versetul care spune: "Mantuirea si rugaciunea nu stau in vorbe".