Femeie în comă, preluată de un elicopter SMURD de la Dorohoi

O femeie în vârstă de 44 de ani a fost preluată duminică, 28 ianuarie 2018, de un elicopter SMURD de la Dorohoi, aceasta aflându-se în comă.

Femeie în comă, preluată de un elicopter SMURD de la Dorohoi

   foto:Dorohoinews.ro

Maria V., din Darabani, a căzut pe gheață în seara zilei de sâmbătă, 27 ianuarie 2018, iar în dimineața zilei de duminică, aceasta nu se mai trezea. Văzând acestea, soțul impacientat a sunat la numărul de urgență 112 și a cerut ajutor. La locul indicat s-a deplasat o ambulanță care a preluat-o pe femeie și a transportat-o la Spitalul Municipal Dorohoi. 

În tot acest timp, de la Botoșani, a plecat în sprijin un echipaj SMURD de Terapie Intensivă Mobilă. La spital femeia a fost stabilizată de medicii dorohoieni și diagnosticată cu hematom subdural stâng. Totuși, din cauza stării grave în care se afla, a fost solicitată intervenția elicopterului SMURD pentru transportul acesteia la Neurochirurgie Iași.

 

Pompierii dorohoieni au fost solicitați pentru a asigura zona în care va ateriza elicopterul și anume suprafața Stadionului Municipal Dorohoi „1 Mai”. Aceștia s-au deplasat prompt la fața locului și au luat toate măsurile conform procedurilor.

„Pompierii au asigurat măsuri PSI la aterizare și decolare elicopter SMURD, care a fost solicitat pentru a transporta o femeie de 44 de ani, în comă”, a declarat Dorina Lupu, purtătorul de cuvânt al ISU Botoșani.

Aparatul de zbor a aterizat pe stadionul „1 Mai” din Dorohoi, în jurul orei 14:20, de unde a preluat-o pe femeie, pentru a o transporta la Iași. 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

În această dimineață: Incendiu într-un tren cu 200 de pasageri, în apropiere de Vaslui!

astăzi, 08:58

Pompierii au fost solicitaţi să intervină joi dimineaţă pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-um tren cu 200 de pasageri, rămas blocat pe linie în apropiere de Vaslui. Pâ...

A venit nota de plată și pentru Craiova, după ce un oficial a ”certat” un jucător de la Botoșani!

astăzi, 08:37

După ultimul fluier al arbitrului, Mario Felgueiras (39 de ani), directorul sportiv al oltenilor, a intrat pe gazon și a mers direct la Alexandru Țigănașu, fundașul celor de al FC Botoșani, pen...

O biserică din Botoșani se pregătește de hram, credincioșii așteptați astăzi la slujba de priveghere!

astăzi, 08:16

Pe 30 ianuarie, de ziua Sfinților Trei Ierarhi, Biserica situată în intersecția străzilor Bucovina cu Mihail Kogălniceanu își cinstește ocrotitorii. Sărbătoarea începe de...