Incidența de peste 7 îmbolnăviri cu Covid-19 la o mie de locuitori raportată, în ultimele zile, în comuna Nicșeni, se explică prin înregistrarea mai multor focare familiale de infectare, în contextul unei populații reduse numeric în comparație cu alte zone din județul Botoșani, a afirmat marți coordonatorul Direcției de Sănătate Publică (DSP), medicul Monica Adăscăliței.
Potrivit acesteia, măsura carantinării unității administrativ-teritoriale nu a fost impusă încă, întrucât scorul calculat pe criteriile de instituire a restricțiilor asociate este de 56 de puncte, din cele 65 necesare pentru ca Institutul Național de Sănătate Publică să avizeze decizia autorităților județene.
„Nu intră, din punct de vedere al scorului, pentru carantinare. Dar dacă situația o cere, și există și excepții pentru a carantina o localitate, chiar dacă scorul nu este 65 de puncte, dacă noi considerăm, putem propune Institutului Național de Sănătate Publică și să primim acceptul pentru a carantina o localitate. Am luat legătura cu Primăria din Nicșeni, au luat măsurile impuse la peste 7,5 rată de infectare, monitorizăm situația de acolo. Sunt mai multe focare cu un număr mare de persoane, iar comuna are număr de locuitori foarte mic”, a declarat Adăscăliței.
Comuna Nicșeni prezintă, la data scrierii prezentei, o rată de infectare de 7,23 permile, având o populație de 2629 de locuitori, dintre care 19 au fost diagnosticați cu noul coronavirus în ultimele 14 zile.