Directorul Loteriei Române va avea un salariu de 46.700 de lei

46.700 de lei pe lună e cel mai mare salariu plătit în acest an de statul român. Îl va primi din iulie directorul Loteriei Române, Gheorghe Benea.

Jurnaliştii au aflat despre salariul de lux al directorului Gheorghe Benea după ce în Monitorul Oficial a fost publicat bugetul Loteriei Române

"Acea poveste cu 4800 de lei salariul maxim, iar cei din consiliul de administraţie cu maxim 1% din câştigul directorului general e doar o minciună menită în a-i schimba pe cei care au fost de altă culoare politică", a declarat Radu Soviani, jurnalist The Money Channel prezent la emisiunea Ora de Foc de la Realitatea Tv.

Reprezentanţii PSD spun că acest salariu dovedeşte ineficienţa măsurilor guvernului Emil Boc. "Tot discursul despre modul în care trebuie să arate salariile e aruncat în aer de nişte documente oficiale", a declarat Dan Nica, vicepreşedinte PSD.

Gheorghe Benea are 55 de ani, este inginer chimist de profesie şi este membru al PD-L Cluj.
 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Festivalul familiei, pentru prima dată la Dorohoi: O zi dedicată familiei, credinței și comunității!

astăzi, 12:01

Duminică, 4 octombrie, curtea Catedralei „Adormirea Maicii Domnului” din Dorohoi a îmbrăcat haine de sărbătoare, devenind neîncăpătoare pentru cei peste 700 de copii, pă...

Depășiri neregulamentare surprinse din elicopterul MAI, cinci șoferi lăsați fără permis!

astăzi, 10:42

În zilele de 1 și 5 octombrie 2026, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, cu sprijinul unui echipaj din cadrul Inspectoratului General de Aviație al M.A.I., au desfășurat, pe drumurile...

Premiul Nobel pentru Literatură își află câștigătorul: Doi români pe listă, amândoi sunt cetățeni de onoare ai orașului Botoșani!

astăzi, 10:21

Printre numele vehiculate în acest an se află și doi autori români, Mircea Cărtărescu și Ana Blandiana. Întrucât ambii sunt laureați ai Premiului Național de Poezie &rdq...