Directorii de şcoli, sfătuiţi să stea mai mult "în faţa uşii primarului"!

Nu doar directorii instituțiilor deconcentrate au fost luați în vizor de către prefectul județului Botoșani, ci și directorii unităților de învățământ.

În cadrul ședinței Colegiului Prefectural de luni a fost prezentat un raport privind starea unităților de învățământ la început de an școlar. După ce s-a dat citire acestui raport, inspectorul general al Inspectoratului Școlar Județean, Mihaela Huncă, a ținut să precizeze că o parte dintre aspectele care depindeau de școală s-au remediat între timp. 

Prefectul Dan Nechifor a intervenit, transmiţând un mesaj directorilor unităților de învățământ "care mai au și alte preocupări decât cele privind activitatea managerială". 

"Cred că directorii de școli ar trebui să se implice mult mai mult în ceea ce înseamnă activitatea administrativă, la ceea ce înseamnă condițiile pe care le asigurăm elevilor de toate ciclurile și mai puțin în alte activități. Cred că dacă ar exista o aplecare, sau cum spunem noi, moldovenii, "gospodari", cred că lucrurile ar sta mult mai bine. Chiar ieri am avut o întâlnire cu o persoană publică și chiar au fost precizate anumite aspecte referitoare la acest punct. Dacă stai în fiecare zi în fața ușii primarului nu se poate să nu îți rezolve problemele. Dar asta deja ține de cât de "încăpățânate" sunt respectivele persoane. Vreau să le transmit acest mesaj, dacă se vor implica mai mult raportul va fi  mult mai bun la anul", a spus prefectul Dan Nechifor. 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

„Țara de Sus – vatră de spiritualitate și cultură românească” la Dorohoi, simpozion regional la Seminarul Teologic!

Sunday, 22 February 2026

Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ioan Iacob” din Dorohoi a găzduit joi, 19 februarie 2026, cea de-a IV-a ediție a Simpozionului Regional și Interjudețean „Țara d...

SONDAJ: Exerciții de tras cu arma în clasele de liceu, câți români ar fi de acord cu astfel de exerciții!

Sunday, 22 February 2026

Aproape jumătate dintre români sunt de acord cu introducerea unor exerciții de tras cu arma în clasele de liceu, potrivit unui sondaj realizat de INSCOP Research în perioada 28 ian...

Comercianți fără atestat de producător în Piața Mare, sancțiuni și pentru cei care vând produse ”din mers”!

Sunday, 22 February 2026

Pe durata acțiunilor întreprinse au fost legitimate 43 de persoane și aplicate 35 de sancțiuni contravenționale, dintre care 15 cu amendă în cuantum total de 4240 lei și 20 sancțiun...