Din 15 noiembrie se pot depune cereri de finantare pentru izolarea termica a blocurilor din municipiile-resedinta de judet
Stiri Botosani Thursday, 18 October 2012 ActualitateGuvernul a aprobat, in septembrie, Informarea intocmita de Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului (MDRT) referitoare la cresterea eficientei energetice a blocurilor de locuinte, informare ce consta in lansarea la 15 octombrie a apelului public de proiecte pentru cresterea eficientei energetice a blocurilor de locuinte.
Totusi, MDRT anunta, pe pagina sa de internet, ca lansarea apelului de proiecte a fost reprogramata pentru 1 noiembrie, avand in vedere ca Ghidul Solicitantului pentru proiectele de crestere a eficientei energetice a blocurilor de locuinte cu finantare din fonduri europene se afla inca in dezbatere publica. In consecinta, s-a reprogramat si data de la care pot fi depuse cereri de finantare. Mai precis, termenul anuntat initial era 1 noiembrie, iar acum va fi 15 noiembrie.
Potrivit MDRT, decizia a fost luata pentru a permite analiza tuturor observatiilor primite cu privire la Ghidul Solicitantului, avand in vedere numarul mare de propuneri trimise de potentialii beneficiari. "In acest fel, MDRT doreste sa reduca riscul aparitiei eventualelor neclaritati ulterioare in procesul de accesare a fondurilor europene destinate acestei operatiuni", puncteaza sursa citata.
Cine poate aplica si care va fi co-finantarea?
Concret, schema de finantare se va aplica, incepand cu toamna acestui an, blocurilor de locuinte construite in perioada 1950-1990, in care locuiesc categorii sociale vulnerabile si familii cu venituri reduse din municipiile resedinta de judet (peste 50% dintre familiile – proprietari din cladire au un venit net lunar pe membru de familie de maximum 500 de euro).
Potrivit declaratiilor ministrului Dezvoltarii Regionale si Turismului, Eduard Hellvig, din luna septembrie, beneficiarii vor trebui sa participe la lucrari printr-o co-finantare de 40% din costul total, restul fondurilor, de 60%, urmand a fi asigurate din bani europeni nerambursabili de la Fondul European de Dezvoltare Regionala (FDER) si bugetul de stat.
Ministrul a mentionat, la acea data, ca ratele de co-finantare ale autoritatilor publice locale si asociatiilor de proprietari vor fi modulate in functie de proportia in cladire a familiilor cu venituri reduse, dupa cum urmeaza:
-30% contributia autoritatii publice locale si 10% contributia asociatiei de proprietari, in conditiile in care mai mult de 50% dintre familiile - proprietari din cladire au un venit net lunar pe membru de familie sub 150 de euro;
-20% contributia autoritatii publice locale si 20% contributia asociatiei de proprietari, in conditiile in care mai mult de 50% dintre familiile - proprietari din cladire au un venit net lunar pe membru de familie sub 350 de euro;
-10% contributia autoritatii publice locale si 30% contributia asociatiei de proprietari, in conditiile in care mai mult de 50% dintre familiile - proprietari din cladire au un venit net lunar pe membru de familie sub 500 de euro.
Potrivit sursei citate, bugetul total al schemei de finantare este de 304 de milioane de euro, din care 150 de milioane de euro din Fondul European de Dezvoltare Regionala, respectiv 154 de milioane de euro rezultata din contributia nationala (co-finantare de la bugetul de stat, contributia autoritatilor publice locale si a asociatiilor de proprietari).
Demnitarul specifica, atunci, ca doar autoritatile locale pot elabora proiectul si, apoi, tot ele vor contracta finantarea, insa doar prin solicitare, de la asociatiile de locatari. "Se va merge pe sistemul primul venit, primul servit, pentru ca asa e normal, a punctat Hellvig, explicand apoi ca, dupa depunerea proiectului, data limita de aprobare, conform ghidului, nu poate depasi o perioada de 30 de zile.
Schema de finantare, valabila doar pana in 2013
Pentru ca acest proiect sa fie pus in practica, MDRT, prin Autoritatea de Management, a facut demersuri pentru modificarea Programului Operational Regional. Mai precis, s-a introdus un nou domeniu major de interventie: "Sprijinirea investitiilor in eficienta energetica a blocurilor de locuinte", in cadrul Axei Prioritare 1 a Programului Operational Regional 2007-2013 "Sprijinirea dezvoltarii durabile a oraselor", a anuntat Hellvig in septembrie.
In consecinta, ministrul a precizat, la data respectiva, ca acest domeniu de interventie este un proiect pilot datorita actualului exercitiu financiar, care se termina in 2013. "Insa, daca va fi de succes, aceasta axa va fi reintrodusa in perioada de investitie 2014-2020", a incheiat demnitarul.
Acesta nu este primul proiect de acest fel al MDRT intrucat, la inceputul lunii septembrie, institutia anunta ca si spitalele si scolile din mediul urban ar putea fi reabilitate termic cu banii europeni. Discutiile pe aceasta tema au inceput deja, pasul urmatori fiind initierea negocierilor cu Comisia Europeana (CE), astfel incat acestea sa poata fi incheiate la inceputul anului urmator, iar apelul de proiecte sa fie lansat in aprilie-mai 2013.
avocatnet.ro
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Proiect al Senatului: Medicamentele care conţin substanţe stupefiante şi psihotrope, puse sub control!
Senatorul PSD Robert Cazanciuc a declarat, în plen, că acest proiect de act normativ va da Poliţiei şi DIICOT un instrument mai eficient în lupta împotriva drogurilor. „A...
Comisariatul Județean Botoșani al Gărzii Naţionale de Mediu, în control privind gestionarea deșeurilor!
În luna octombrie 2024 Comisariatul Județean Botoșani al Gărzii Naţionale de Mediu a efectuat un număr de 86 acțiuni de inspecţie și control: 44 de inspecţiile fiind neplanificate și 4...
Percheziții în două unități medicale din Moldova, ce au descoperit polițiștii!
Poliția a descins la spitalul de Psihiatrie Socola din Iași într-un dosar cu certificate false de handicap. Persoane din mediul medical au favorizat internări fictive, acordarea de concedii d...
Acest website foloseşte cookie-uri pentru a furniza vizitatorilor o experienţă mult mai bună de navigare şi servicii adaptate nevoilor şi interesului fiecăruia. Apăsând Accept sau navigând pe acest website, ești de acord să permiți colectarea de informații prin cookie-uri sau tehnologii similare. Mai multe detalii despre cookie-uri aici