Sambata, membrii Sindicatului Impact si-au ales presedintele care ii va reprezenta pana la urmatoarele alegeri ordinare, din luna mai 2011, in persoana lui Nicolae Macovei.
Lupta pentru conducerea sindicatului a fost destul de stransa, fiind o diferenta de doar 25 de voturi in favoarea lui Nicolae Macovei, care a obtinut din partea celor 306 de membri de sindicat prezenti, cu drept de vot, 170 de voturi pentru si 130 impotriva, iar celalat candidat, Marius Pohoata a obtinut 145 de voturi pentru si 161 impotriva.
"Promit sa lupt si sa apar drepturile membrilor de sindicat, numai impreuna putem fi puternici. Am avut emotii, pentru ca nu am mai avut un public atat de numeros si sper ca aceste emotii sa le fi ascuns cat mai bine. In momentul de fata consider ca am toate abilitatile si toata pregatirea pentru a conduce mai departe acest sindicat. Intentionez sa ma suspend din functia pe care o detin, pentru a ma dedica in totalitate sindicatului. Voi fi salariatul sindicatului si nivelul de salarizare va fi ca cel actual, in cuantum de 1.590 lei", a declarat Nicolae Macovei, noul presedinte al Sindicatului Impact.
Tot sambata au fost alegeri si pentru celelalte functii din Biroul de Conducere al sindicatului, astfel ca pentru postul de prim-vicepresedinte a fost ales Sebastian Lemni, consilier in cadrul Complexului de Servicii Comunitare destinat Protectiei Copilului, fiind de altfel si singurul candidat, obtinand din 306 voturi valabil exprimate, 288 de voturi pentru si 18 voturi impotriva, pentru postul de vicepresedinte s-a inscris tot o singura persoana, Brandusa Budeanu, asistent maternal profesionist, care a obtinut 245 voturi pentru si 61 de voturi impotriva, iar pentru cele trei posturi de secretar executiv au fost alese trei persoane din patru, Anna Maria Anghel, psihopedagog la Complexul de Servicii pentru Copiii cu Dizabilitati "Sfantul Spiridon", care a obtinut 215 voturi pentru si 91 de voturi impotriva, Gabriela Onofrei, asistent medical de la Centrul de Primirea Minorului in Regim de Urgenta, care a obtinut 191 de voturi pentru si 115 impotriva si George Bursuc, consilier la Serviciul de Evaluare, Stabilirea Drepturilor si Facilitati pentru Adulti, care a obtinut 197 de voturi pentru si 109 impotriva.
Maria Ionita, instructor de educatie la Complexul de Servicii pentru Copiii cu Dizabilitati "Sfantul Spiridon", este al patrulea candidat pentru functia de secretar executiv, care nu a obtinut un numar de voturi favorabile pentru a obtine aceasta functie, primind 170 de voturi pentru si 136 impotriva.
Cu regret in suflet, Marius Orosanu s-a retras din cadrul sindicatului Impact, spunand ca a avut parte, in cei zece ani de activitate, de foarte multe impliniri pe care nu le va uita niciodata.
"Zece ani, cat am fost la conducerea acestui sindicat, reprezinta aproape un sfert din viata mea, cu foarte multe impliniri, cu foarte multe deosebite si asta nu se uita. Cu siguranta domnul Macovei se va descurca, pentru ca nu il vor lasa membrii de sindicat altfel. Ma bucur ca a castigat echipa care a mers pe continuitate, ceea ce inseamna ca membrii din sala, votand pentru continuitate ne-au dat si noua un vot de incredere pentru activitatea pe care am desfasurat-o pana acum", a precizat Marius Orosanu, fostul lider a Sindicatului Impact si actualul presedinte "Cartel Alfa".
Diferenta de 25 de voturi intre candidatii la functia de presedinte al Sindicatului Impact! - GALERIE FOTO
Stiri Botosani Monday, 18 January 2010 ActualitateSpune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
VIDEO - Ororile din azil: De unde a pornit ancheta la Dorohoi!
Descoperire șocantă într-un centru privat de îngrijire a bătrânilor, în Dorohoi, județul Botoșani. 72 de bătrâni erau ținuți în condiții inumane, iar unii ...
Un șofer de tir din Buzău, amendat de polițiștii din Botoșani pentru că nu a respectat timpul de odihnă!
La data de 6 mai 2025, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Trușești au oprit pentru control, pe drumul național, DN 29D, în localitatea Drislea, un ansamblu de vehicule, condus de un...
LA MULȚI ANI, Carmen Ungureanu! Delicatețe, talent, forță artistică! (Foto, Video)
S-a născut la Botoșani, unde a și pășit pentru prima dată pe o scenă de teatru. Un talent excepțional, înfășurat într-o discreție rar întâlnită în spațiul ar...
Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2025 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri
Pagină generată în 0.76 secunde
Acest website foloseşte cookie-uri pentru a furniza vizitatorilor o experienţă mult mai bună de navigare şi servicii adaptate nevoilor şi interesului fiecăruia. Apăsând Accept sau navigând pe acest website, ești de acord să permiți colectarea de informații prin cookie-uri sau tehnologii similare. Mai multe detalii despre cookie-uri aici