De marţi, vremea se încălzeşte

Luni şi marţi, maximele se opresc înainte de a ajunge la 30 de grade, dar răcorirea vremii este de scurtă durată. Vremea intră într-un nou proces de încălzire, iar până spre sfârşitul săptămânii, temperatura va creşte de la o zi la alta. Vor predomina maximele peste 30 de grade, şi înainte de weekend este posibil să se înregistreze chiar şi 34-35 de grade.

Luni, frontul atmosferic care a adus precipitaţiile va părăsi ţara noastră, dar pe arii restrânse mai sunt posibile ploi de vară însoţite de descărcări electrice în nordul, centrul, în estul ţării, dar şi la munte. Izolat cantităţile de apă vor mai depăşi 10-15 l/mp. Vântul va sufla în general moderat, iar temperaturile scad în toată ţara cu aproximativ 6-7 grade. La amiază maximele vor fi cuprinse, în general, între 22 şi 28 de grade.

În Moldova cerul va fi temporar noros şi pe arii restrânse mai cad ploi torenţiale însoţite de descărcări electrice. Cantităţile de apă trec de 40 l/mp în special la munte. Vântul va sufla moderat, ca dealtfel în toate regiunile ţării, odată cu pătrunderea masei de aer mai rece. Amiaza vine cu câteva grade în minus faţă de ieri: 22-24 de grade în partea de nord a regiunii şi 26 la Focşani şi Galaţi, în sud.

De marţi, vremea intră într-un nou proces de încălzire şi ploile pierd teren. Doar la munte mai sunt posibile unele înnorări şi izolat averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperaturile maxime câştigă 2-3 grade faţă de prima zi a săptămânii şi aşteptăm 22-25 de grade în nordul Moldovei, în depresiuni şi pe litoral şi peste 25 de grade în rest, până la 29 de grade în Lunca Dunării.

Miercuri vremea continuă să se încălzească uşor. Cerul va fi variabil, mai mult senin, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperaturile maxime sunt unele de vară în toată ţara: vor fi cuprinse între 27 de grade la Suceava, Braşov şi Miercurea Ciuc şi peste 30 de grade în Câmpia de Vest şi în Câmpia Română, până la 33 de grade în Timişoara. (Realitatea.net)
 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Este hram în biserica ridicată de un fost președinte de Tribunal, cunoscută pentru cele 22 de turnulețe! – GALERIE FOTO

Saturday, 7 November 2026

Este albă, impunătoare, de o frumusețe care îți taie răsuflarea. Biserica ”Sfinții Voievozi” din municipiul Botoșani se zărește de departe, în albul maiestuos al zidur...

Nu a stat departe de concubină și a fost plasat sub control judiciar!

Saturday, 7 November 2026

La data de 06 noiembrie 2026, instanța de judecată și-a însușit propunerea organelor judiciare din cadrul Poliției Municipiului Botoșani și a dispus măsura controlului judiciar pentru o ...

O locuință și un depozit de cereale protejate de flăcări, incendiu izbucnit la Știubieni! (Foto)

Saturday, 7 November 2026

Un incendiu s-a produs astăzi, în jurul prânzului, într-o casă din localitatea Știubieni. Bunurile din două camere au fost cuprinse de flăcări. În momentul producerii eve...