Cutremur simulat în mai multe unităţi de învăţământ din judeţul Botoşani

Detașamentul de Pompieri Dorohoi va desfășura luni, 12 iunie a.c., între orele 08.30 și 11.00, exerciții pentru antrenarea forțelor de intervenție pentru limitarea și înlăturarea efectelor unui cutremur la unitățile de învățământ din municipiul Dorohoi, orașele Darabani și Săveni.
    
Potrivit scenariilor, vor fi simulate intervenții pentru salvarea și evacuarea elevilor, cadrelor didactice și personalului nedidactic de la Liceul „Dimitrie Cantemir” Darabani (ora 08.30), Liceul „Regina Maria” Dorohoi ( ora 9.00) și Liceul Teoretic „Dr. Mihai Ciucă” Săveni (ora
10.30).
   
Activitățile au ca scop pregătirea, atât a forțelor implicate în gestionarea situațiilor de urgență, cât și a cetățenilor în ceea ce privește modul de comportare pe timpul producerii unor situații de urgență.
 
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani cere scuze cetățenilor pentru eventualele neplăceri cauzate de
aceste acțiuni și mulțumește pentru înțelegere.
   
Totodată, face apel către populație să respecte regulile stabilite de autorități.
 
Menționăm faptul că, activitățile planificate pentru ziua de luni în unitățile de învățământ menționate anterior nu vor fi perturbate de
desfășurarea acestor exerciții.
 
Comunicat de presă ISU Botoşani

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Arhiepiscopia Iașilor a organizat o nouă caravană medicală în județul Botoșani!

astăzi, 15:53

Fundația Medicală „Providența” a Arhiepiscopiei Iașilor, în parteneriat cu Policlinica și Spitalul „Providența”, a organizat, în perioada 19–28 mai 2026...

Scandal în UPU Botoșani: Un bărbat cu o lovitură la cap a distrus o imprimantă!

astăzi, 14:41

Astăzi, 30 mai, în jurul orei 10:30, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au fost sesizați cu privire la faptul că în incinta Unității de Primiri Urgențe Botoșan...

A furat o mașină în miez de noapte și a abandonat-o pe o stradă din Botoșani!

astăzi, 13:00

La data de 29 mai 2026, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, de 18 ani, din municipiul Dorohoi, cerc...

-->