Cum rezolvi problemele de sănătate jenante?
Stiri Botosani Monday, 20 July 2015 ActualitatePilozitatea excesivă între sprâncene, deasupra buzei de sus sau pe bărbie poate fi, uneori, semnul unei afecţiuni precum sindromul ovarelor polichistice. Cel mai adesea însă, e vorba doar de moştenirea genetică.
Pensatul, folosirea regulată a unei creme depilatoare, dar şi intervenţiile cu laser sau electroliză sunt soluţii pe termen lung.
Roşeaţa din obraji îţi dă de gol starea interioară, dar când petele roşiatice apar din senin pe bărbie, obraji sau frunte, ele prevestesc rozaceea. Aceasta e o afecţiune cronică a pielii şi se tratează cu medicamente sau cu loţiuni.
Dacă puseurile de roşeaţă sunt însoţite şi de palpitaţii ale inimii în preajma unui grup de persoane, înseamnă că suferiţi de anxietate.
50% din femei îşi pierd din păr până la 40 de ani
Albirea prematură a părului. Dacă încă n-ai împlinit 40 de ani şi ţi-au apărut deja primele fire albe de păr, poate fi vorba de o tulburare de pigment sau de o boală a tiroidei. În cele mai multe situaţii, genele sunt răspunzătoare pentru albirea prematură.
Transpiraţia are rolul de a ne răcori corpul. Totuşi, când e secretată în abundenţă, indică hipertiroidie, o boală extrem de incomodă, care poate fi combătută cu ajutorul antipersiprantelor, a pastilelor sau a injecţiilor cu botox, care blochează glandele sudoripare.
Pierderea rapidă a părului este des întâlnită şi în rândul femeilor. Până la vârsta de 40 de ani, aproape jumătate dintre femei îşi pierd o cantitate considerabilă din podoaba capilară. De vină ar putea fi dezechilibrele hormonale, tiroida, sarcina sau anumite medicamente.
Tratamentul constă în administrarea unor substanţe care stimulează creşterea firului de păr sau cu pastile destinate problemelor hormonale.
Buze uscate
Din cauza aerului uscat şi a deshidratării, buzele ajung să prezinte mici crăpături la suprafaţa pielii, iar acest lucru le face sensibile şi inestetice.
Pentru a-şi recăpăta sănătatea, trebuie să evitaţi umezirea buzelor cu salivă şi să folosiţi un balsam hidratant cu gel petrolier, ulei de ricin sau unt de shea, care să aibă şi un factor ridicat de protecţie solară, ne învaţă Doctorul Zilei.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Cu soția la meci. Cum a fost surprins antrenorul suspendat în timpul duelului pierdut de FC Botoșani în Bănie
Regulamentele FRF impun restricții clare tehnicienilor aflați în stare de suspendare. Aceștia nu au voie să stea pe banca de rezerve, să intre în vestiarele echipelor, în tunel ...
Oportunitate pentru Botoșani: Fonduri UE pentru parcuri industriale - până la 5 milioane de euro pe proiect!
Construirea și extinderea parcurilor industriale din regiunea Nord-Est ar urma să fie sprijinite cu 15 milioane de euro, printr-o linie de finanțare care prevede granturi între un milion și ...
Cum se construiește o fabrică în România!
Un american, un japonez si un roman, se intrec in tehnologie. Americanul spune: - Am inventat o masinarie la care bagi la un capat un porc, si pe partea cealalta apar carnati, caltabos, sunca, etc ....

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.65 secunde