Cum iti schimba viata descentralizarea lui Dragnea

Cum iti schimba viata descentralizarea lui Dragnea
Schimbarile pe care le aduce descentralizarea administrativa vor depasi cadrul institutional si se vor resimti, atat in bunul mers al afacerilor, cat si in viata de zi cu zi a oamenilor, avertizeaza specialistii in politici publice. Totusi, modul simplist in care a fost conceput proiectul creste riscul unor derapaje grave. Business24 iti prezinta cateva dintre efectele posibile ale unui proiect care se bazeaza pe buna-credinta a baronilor locali, in lipsa unor parghii solide de control al statului.

Proiectul descentralizarii, coordonat de ministrul Administratiei si Regiunilor de Dezvoltare, Liviu Dragnea, restructureaza institutii din sanatate, agricultura, mediul, cultura, tineretul si sportul, autorizarea si clasificarea in turism, cluburile si bazele sportive, taberele scolare, precum si competentele teritoriale legate de pescuit.

Deocamdata, in proiect nu vor fi incluse porturile si plajele, cele din urma trecand doar in administrare locala, nu si in proprietate, asa cum era prevazut initial. Nici cladirile cinematografelor nu vor fi transferate, pana la urma, autoritatilor locale, pentru ca majoritatea acestor imobile sunt afectate de contracte de inchiriere.

In urma procesului, aproximativ 14.000 de oameni vor lucra in institutiile descentralizate, fiind preluati din subordinea ministerelor, cu toate drepturile actuale si cu cheltuielile de personal aferente, la institutiile descentralizate care vor intra in subordinea autoritatilor locale.

Un alt aspect important al descentralizarii este transferul a circa 2.000 imobile din domeniul public al statului in domeniul public al unitatilor teritoriale.

Descentralizarea inseamna mai putina transparenta

Unul dintre efectele imediate ale procesului de descentralizare va fi o accentuare a lipsei de transparenta in ceea ce priveste gestionarea patrimoniului national.

Daca in momentul de fata, patrimoniul public si privat al statului este administrat de Executiv, prin hotarari de Guvern, publicate obligatoriu in Monitorul Oficial, transferul patrimoniului in proprietatea consiliilor judetene va presupune ca gestionarea se va face prin hotarari de consiliu judetean, insa a caror raportare este mult mai putin reglementata si, deci, controlul mult mai mic.

Coruptia, cea mai mare ingrijorare

Modelul administrativ centralizat, care presupune alocarea fondurilor aproape in exclusivitate de catre Guvern, ofera o anumita omogenitate in teritoriu, indiferent de profesionalismul managementului local.

Insa odata cu descentralizarea, modul in care se va gospodari fiecare localitate se va resimti mult mai puternic in nivelul de trai al locuitorilor.

Asadar, pentru unii noul sistem va reprezenta un impuls pentru dezvoltare, in timp ce pentru altii, va fi doar o alimentare a mafiei locale.

"La nivel european statisticile arata ca descentralizarea a marit gradul de dezvoltare in comunitatile civilizate, cu grad de educatie superior, in care cetatenii se implica activ in viata politica si in problemele comunitatii", a spus Vasile Ostaciuc.

Profesorul a mai adaugat ca acolo unde exista un control cetatenesc, acesta se va intari, deoarece electoratul va putea sa puna mai multa presiune pe alesii locali. Administratia nu se va mai putea scuza cu lipsa sustinerii politice la centru sau cu blocaje la nivel ministerial.

Risc de crestere a fraudei in sistemul de subventii. Una dintre cele mai mari schimbari pe care le aduce proiectul este descentralizarea directiilor agricole.

Ele vor fi transferate in subordinea consiliilor judetene si vor comasa instutii precum oficiile de studii pedologice si agrochimice judetene, casele agronomului si camerele agricole judetene. Una dintre consecintele acestei schimbari este preluarea controlului asupra sistemului de plati si subventii de catre autoritatile locale.

"Majoritatea agricultorilor romani practica agricultura de subzistenta si sunt sprijiniti de stat printr-o subventie platita la hectar. Aceste plati nu vor fi influentate de schimbarea administrativa, insa lucrurile se schimba in cazul marilor agricultori, care exploateaza la maximum sistemul de subventii. Se naste posibilitatea unor avantaje care sa depaseasca limita legalitatii. Avem deja dosare cu returnari ilegale de TVA, in valoare de 50 de milioane de euro, aprobate de structuri locale. In viitor, creste riscul unor astfel de alocari frauduloase de subventii", a explicat Vasile Ostaciuc, lector universitar in politici publice.

Patrimoniul national ar putea disparea caramida, cu caramida. Nici transferul directiilor judetene pentru cultura si patrimoniu in subordinea consiliilor judetene nu reprezinta o veste buna pentru specialisti. Aceste institutii trebuie sa protejeze patrimoniul cultural si sa controleze respectarea legislatiei in acest domeniu.

Printre atributii se numara eliberarea unor avize pentru concesionarea, darea in folosinta gratuita institutiilor de utilitate publica sau inchirierii monumentelor istorice proprietate publica a unitatii administrativ-teritoriale.

Ele avizeaza interventiile asupra monumentelor istorice aflate in domeniul public sau privat al comunei, orasului, municipiului sau judetului ori in proprietate privata a persoanelor fizice sau juridice aflate pe teritoriul judetului.

Aceste directii avizeaza planuri urbanistice, emit certificate de export a bunurilor culturale mobile si certificate de descarcare de sarcina arheologica pentru siturile arheologice aflate pe terenurile din domeniul public sau privat. Adica, in cazul unui proiect ca cel de la Rosia Montana, o companie ca RMGC ar fi solicitat aviz de la o institutie controlata de CJ Alba, nu de Guvern.

Fiecare judet cu steaua si cu margareta lui. In viitor, turistii ar putea sa nu se mai poata baza pe margaretele sau stelele unitatilor de cazare, in conditiile in care autoritatile locale se vor ocupa de aceste clasificari, deoarece exista riscul unor interpretari in ceea ce priveste politica publica din acest domeniu.

Consiliile judetene vor omologa traseele turistice si partiile de schi si vor autoriza functionarea pensiunilor, activitatile ghizilor de turism, centrele de informare si promovare turistica, structurile de primire turistica si unitatile de alimentatie publica situate in unitatile administrativ-teritoriale si in statiuni turistice.

Tot autoritatile judetene vor atesta parcurile turistice, vor asigura clasificarea structurilor de primire turistica potrivit legislatiei in vigoare si vor autoriza activitatile de agrement nautic, activitatile turistice pe plaja ai activitatile ecoturistice.

In aceste conditii, este posibil, de exemplu, ca sejurul la mare sa devina mai scump:

"Asa cum s-a putut constata in ultimii ani, in administratia judetului Constanta exista o tendinta de suprataxare", a subliniat lectorul universitar.

Descentralizarea Agentiei pentru Protectia Mediului sau cum va deveni lupul paznic la oi. Printre institutiile care vor fi descentralizate, se numara si Agentia pentru Protectia Mediului.

"Agentiile pentru Protectia Mediului (APM) au in atributii monitorizarea indicatorilor privind calitatea vietii si a masurilor necesare pentru imbunatatirea acestora, precum si avizarea proiectelor din punct de vedere al impactului asupra mediului. Trecerea acestor structuri in subordinea autoritatilor publice locale, pe care, practic, APM-urile ar trebui sa le controleze, inseamna un adevarat atentat asupra mediului, cu consecinte greu de cuantificat asupra sanatatii populatiei", avertizeaza Coalitia pentru Mediu.

Exemplele cu maxim potential de propagare sunt cele referitoare la monitorizarile factorilor de mediu care intra in sarcina APM-urilor si care trebuie respectati de catre autoritatile locale. Astfel, calitatea aerului este in prezent monitorizata si raportata de catre APM-uri mai departe, la Agentia Nationala pentru Protectia Mediului, care, la randu-i, raporteaza Ministerului Mediului, iar acesta Comisiei Europene. Raportarea are drept scop imbunatatirea, acolo unde este cazul, a calitatii aerului din localitati. Nerespectarea standardelor monitorizate de catre APM-uri poate duce la sanctionarea, inclusiv financiara, a autoritatilor publice locale care le finanteaza si care numesc conducerea.

Business24
 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

O nouă lege destinată părinților singuri a fost adoptată de Camera Deputaților. Ce beneficii aduce!

astăzi, 17:05
21

Proiectul de lege care propune eliminarea obligației părinților singuri de a lucra în ture de noapte și precizează că aceștia pot lucra doar dacă își doresc a fost votat favorabil...

Carne de miel vândută direct de pe bancheta din spate a mașinii, la Botoșani. Polițiștii au aplicat amenzi!

astăzi, 15:34
74

În dimineața zilei de 1 mai, polițiștii locali din cadrul Serviciului Activitate Comercială și Cameră de Corpuri Delicte, pe durata îndeplinirii atribuțiilor de serviciu, în P...

Bărbat reținut de polițiști, nu a putut sta departe de soție în baza ordinului emis de organele legii!

astăzi, 14:47
121

La data de 1 mai 2024, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore pe numele unui bărbat de 51 de ani, din comuna Bălușeni...