Persoanele care au venituri doar din dobânzi, dividende, chirii, jocuri de noroc, dar şi din vânzarea rablelor la Remat sau a fierului vechi sunt obligate să achite contribuţia de sănătate (CAS). Indiferent de cuantumul câştigului, CAS se calculează la o bază lunară care nu poate fi mai mică decât salariul minim brut pe ţară. De exemplu, pentru 2012, datoria este de 462 lei, pentru că CAS de 5,5% se aplică la salariul minim de la acea dată, de 700 lei lunar, adică 8.400 lei anual.
Conform legii, persoanele care au venituri din aceste surse trebuie să le declare şi să plătească pentru ele CAS (dacă veniturile sunt mai mici decât salariul minim brut, CAS se calculează la nivelul acestuia). În cazul în care nu sunt depuse declaraţii, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) estimează, din oficiu, veniturile şi emite decizii de impunere. Reglementările privind plata CAS şi stabilirea din oficiu a obligaţiilor sunt în vigoare de câţiva ani. Preluarea administrării contribuţiilor de către ANAF, în 2012, a mărit ritmul de depistare a celor care nu au depus declaraţii. Analiza superficială a provenienţei banilor a dus la apariţia unor situaţii absurde.
Practica bate teoria
Casnice care au vândut fier vechi de câteva zeci de lei pe lună sau care au primit alocaţiile copiilor în conturi bancare au fost raportate la Fisc de către plătitorii de venituri: firme şi bănci. În lipsa unor declaraţii fiscale, dar şi a unei documentări temeinice, ANAF le-a înregistrat ca beneficiari de venituri şi le-a calculat CAkS la salariul minim. În aceeaşi situaţie sunt şi foarte mulţi acţionari la SIF-uri din programul de privatizare în masă. Deşi le reveneau dividende de câţiva lei pe care nici măcar nu le-au încasat, întrucât plăţile nu s-au făcut din cauza costurilor mai mari decât veniturile, micilor acţionari li s-au imputat datorii de sute de lei. Explicaţia este că SIF-urile au depus declaraţii la ANAF privind distribuirea dividendelor. Prin urmare, Fiscul a calculat din oficiu CAS şi a emis decizii de impunere. Cei vizaţi au fost complet luaţi prin surprindere pentru că nu aveau cunoştinţă de presupusele venituri.
"Nu cred că putem vorbi la modul generalizat de erori în stabilirea din oficiu a sumelor datorate, întrucât procedurile sunt automatizate și clar reglementate prin ordine ANAF. Putem, însă, aprecia că procedura în sine poate conduce la situații ciudate în practică", spune Izabela Stoicescu, Tax Senior Consultant TZ&A Consultanţă Fiscală, considerând firească regula stabilirii din oficiu a obligaţiilor în situațiile în care contribuabilii se sustrag, cu bună-știință, de la plata impozitelor și taxelor.
Totuşi, cazurile absurde creează dificultăţi serioase pentru că desfiinţarea deciziei de impunere este foarte complicată.
În teorie, contribuabilii ar avea la dispoziție aproximativ două luni și jumătate să depună singuri declarația fiscală referitoare la sumele datoare, după ce sunt înștiințați de depășirea termenului legal de depunere. Recomandarea este însă ca depunerea declarației fiscale să fie făcută până la îndeplinirea termenului legal de plată menționat în decizia de impunere din oficiu, cât de repede posibil, pentru a nu plăti sume mai mari (conform estimărilor ANAF) pentru că diferența ar trebui recuperată de la stat dacă sumele datorate sunt în realitate mai mici sau mult mai mici“, explică Izabela Stoicescu.
Într-un ordin emis chiar în decembrie, ANAF permite desfiinţarea deciziilor de impunere pentru îndreptarea unor "erori materiale" sau "a altor situaţii apărute în practică". Formulările lasă de înţeles că Fiscul nu a anticipat apariţia acestor situaţiile aberante şi încearcă să le remedieze abia acum. Însă, dincolo de aplicarea efectivă a legislaţiei, rămâne problema de fond: se poate considera că funcţionează principiul echităţii fiscale, potrivit căruia impunerea se face în funcţie de mărimea veniturilor, de vreme de ce contribuţiile se calculează la salariul minim şi nu ţine seama de cuantumul real al veniturilor?
Material complet pe Capital.ro
