"O să rămân cu ceea ce mi-a transmis printr-un SMS acum trei săptămâni, într-o noapte, pe la ora 1:00. Mi-a spus: "A trecut viaţa asta pe lângă noi, domnule Popescu, ca un mărfar defect, şi n-am avut timp să ne întâlnim". Din acest SMS, după o relaţie foarte zbuciumată între mine şi Adrian Păunescu de-a lungul anilor, poate că cel mai bine o descrie această relaţie, maximul ei au fost cuvintele pe care mi le-a spus prin 1998-99, cu durere, cu tristeţie autentică. Mi-a spus: `Nu mă iubiţi, domnule Popescu`. Eram numai noi doi. Da, era adevărat. I-am şi spus: `Nu, nu vă iubesc, domnule Păunescu.`", povesteşte jurnalistul.

Episodul se întâmpla într-o emsiune de televiziune, a cărei primă jumătate a fost "un soi de trântă crâncenă" între Adrian Păunescu şi jurnalist, pe teme politice.

"Pe atunci, Păunescu era în continuare cel mai eficient vector de agitaţie şi propagandă al acestei doctrine pentru că era inteligent, talentat, cult, mult mai eficient decât politrucii care încercau să facă şi ei ceva în direcţia asta şi, în acelaşi timp, era şi cel mai periculos. Pentru că continua să apere cu pasiune în acele momente ceauşismul, iar eu îl contram scurt şi nemilos, au fost momente de încărcătură maximă între noi. Şi, dintr-o dată, din furtună, Adrian Păunescu m-a privit în ochi şi mi-a spus: `E vremea, Doamne, vara a fost lungă.` Şi a tăcut puţin. Iar eu am continuat, fără să clipesc: `Aruncă-`i umbra peste cadranele solare şi vânturile pe câmpia lungă`. Sub duhul ăsta al lui Rilke pe care l-a adus instinctiv Adrian Păunescu în emisiune, aşa a simţit el, din clipa aceea totul s-a răsturnat ca într-un basm şi am trăit una dintre cele mai frumoase ore din viaţa mea. O oră de cultură trăită împreună cu Adrian Păunescu, aşa cum numai el ştia s-o facă. Două drumuri au fost între acest poet atins uneori de flacăra geniului, ca atunci când, deşi a fost un om a trecutului după `89, tot el a reuşit să sintetizeze, să încheie într-o formulă politică de geniu, ce urma să se întâmple cu România după `89. Spunea, prin anii `80: `De atâtea surogate, apetitul laş o să se simtă în oase la urmaşi`", îşi aminteşte Tudor Popescu.

Deşi recunoaşte că nu l-a "iubit" pe omul Adrian Păunescu, jurnslistul recunoaşte că apreciază "focarul de cultură" care a fost Păunescu.

Pe de altă parte, însă, jurnalistul taxează în termeni duri apariţia preşedintelui Traian Băsescu "într-o ţinută de picnic" la sediul Uniunii Scriitorilor, locul în care este depus trupul neînsufleţit al poetului.

"Nu l-am iubit pe Adrian Păunescu omul, nu ne-am potrivit niciodată paşii în politică, în comportamentul social, nu mi-au plăcut lăcomia şi megalomania lui, şi de aceea nici nu m-am dus acum la sicriul lui şi nici n-o să mă duc, dar am fost extrem de neplăcut impresionat de prezenţa preşedintelui ţării într-o ţinută de picnic: un pulover şi o cămaşă. Nu e o ţinută cu care să vii la moartea unui om. Nu mă duc acolo pentru că nu l-am iubit. Îl preţuiesc nespus pentru cel care a fost focarul de cultură Adrian Păunescu, dar uman, nu am reuşit niciodată, şi am considerat că este mai cinstit să nu mă duc acolo. M-a lovit extrem de neplăcut imaginea lui Traian Băsescu. Şeful statului trebuia să fie în cel mai sobru costum cu putinţă. Dar da, trebuia să meargă. E bine că a mers", încheie Popescu. (Realitatea.net)