După ce ai vândut totul pe nimic şi nu mai ai nicio sursă de bani albi pentru zile negre, te apuci să-ţi baţi copiii pentru că nu produc mai mult. Cam asta este mentalitatea reprezentanţilor statului român atunci când vine vorba despre criză. Niciodată nu e vina lor.

Ţap ispăşitor ajunge să fie ba contextul internaţional, ba nepriceperea poporului ȋn a face treabă de calitate. Sigur, poporul s-a transformat ȋn populaţie şi încet, încet nu va mai şti unde-i vina lui şi unde-i cea a conducătorilor.

De fapt, asta se şi urmăreşte – îndobitocirea în masă. Mărturie stau tonele de junk informaţional deversate de televiziuni şi ziare tabloide, care distrag atenţia opiniei publice de la jaful instituţionalizat. Aici se adaugă şi încercările parşive ale unor aşa-zişi specialişti de a păta amintirea unor figuri emblematice ale acestei ţări. Lumea ȋncă reacţionează, cât de cât, în faţa neadevărurilor aruncate cu tupeu, însă nu va dura mult şi ne vom obişnui şi cu această doză de otravă.

Ceea ce nu se spune în spaţiul public românesc este că sărăcia poate fi suportată de popor, dacă nu i se distruge stima de sine. Orice comunitate umană, indiferent unde s-ar afla pe glob, îşi poate construi viitorul dacă ştie că în trecutul său există ceva demn de respect. Sărăcia şi bogăţia unei naţiuni sunt chestiuni de conjunctură istorică, însă conştiinţa de sine trebuie să fie o constantă istorică. În ceea ce ne priveşte, se încearcă suprimarea propriei conştiinţe de sine, adică a capacităţii colective de a ne judeca şi aprecia corect.

Nu este vorba de nicio teorie a conspiraţiei, însă nu poţi să nu te întrebi de ce am regresat atât de mult, pe toate planurile, în aproape un sfert de secol de relativă libertate. Din punct de vedere economic, guvernele de după 1989 au vândut cam tot ce se putea vinde, inclusiv domeniile strategice: distribuţia energiei electrice, exploatarea şi rafinarea produselor petroliere, combinatele metalurgice, industria cimentului, telecomunicaţiile. Prin urmare, statul român a pierdut decizia în aceste domenii, fără să fi impus un set de reguli companiilor străine, care acum dictează preţurile apei, benzinei, curentului, după propriile interese. În asemenea condiţii, de unde să finanţezi sectoare vitale precum educaţia, care să-ţi furnizeze cetăţeni conştienţi de ce se petrece în jurul lor, nu doar indivizi buni de manipulat?

Nici din punct de vedere politic, în afara unor declaraţii sforăitoare, nu a existat vreun demers concret de promovare a intereselor României pe termen lung. Relaţiile cu ţările vecine, subordonate chipurile statutului de membri ai UE, pendulează între răceală şi falsă prietenie. Frica oamenilor noştri de stat de a nu-şi pierde scaunele şi privilegiile au făcut să se aştearnă tăcerea asupra unor nedreptăţi istorice făcute poporului român de către actualii aliaţi, cum ar fi vânzarea ţării, la Yalta, tovarăşului Stalin.

Iată de ce suntem în criză şi, spre deosebire de alţii, parcă fără şanse de a ne reveni. Aici nu este vorba de contextul internaţional dificil, ci de un lanţ de trădări care se continuă şi astăzi.

Autor: George Radulescu
sursa: adevarul.ro