Mama, tata, eu nu mai pot sa va platesc pensiile. Nu vreau sa muncesc de la 8 la 16, la patron. Nu vreau sa mai fac munca de care sa nu imi amintesc peste 10 ani, care sa nu ma faca sa ma simt mandru de talentul meu, de competentele mele, de principiile pe care voi mi le-ati insuflat de mic.

Nu mai vreau sa merg la facultate ca sa pot sa intru in randul lumii, sa muncesc pentru un salariu sufocat de taxe prea mari. Nu mai vreau sa raman intr-o tara care nu ma reprezinta si de la care nu mai am asteptari prea mari.

Nu mai vreau nici sa va fac nepoti, va rog sa ma credeti si sa ma intelegeti. Poate as face cativa copii daca as avea siguranta zilei de maine, dar acum simt ca nu am nimic.

Ma uit la voi, mama si tata. Ati ajuns la 60 de ani si pare ca viata este tare aspra cu voi. Mama, tu inca ma ajuti cu bani din pensia ta. Tata, tu inca mai muncesti si salariul abia daca ajunge sa il imparti in zecile de directii in care trag toti de tine.

Nu ati mai apucat sa mergeti in vacanta in Franta. Nici in Busteni nu ati mai mers si asta nu va supara pentru ca nu vreti decat sa ma ajutati pe mine, sa ma tineti la facultate si apoi sa imi gasesc menirea in viata.

Si daca menirea mea nu este sa fac ce ati facut voi? Ce se intampla atunci? Cum o sa va platesc eu pensiile? Cum o sa contribui eu la pensiile voastre daca simt ca nu acesta este viitorul meu? Cum o sa va ajut daca sunt absolut sigur ca nu vreau sa ajung sa depind de o pensie pe care o privesc de pe acum cu maxim scepticism?

Cum, mama si tata sa pot sa ma arunc in aceasta cursa cu toata pasiunea si entuziasmul? Cum, daca eu nu mai cred ca acesta este drumul meu?

Nu, imaginea de acum nu ma convinge. Imaginea pensionarilor de acum nu ma mai face sa simt fiori de entuziasm si motivatie. Nu mai sunt motivat sa muncesc 50 de ani ca sa pot sa ajung bolnav, batran si deprimat.

Am nevoie de o schimbare. O voi cauta in alta tara, poate. O sa va scriu de acolo cat de curand. O sa va fac un cont bancar si o sa am grija sa aveti bani pentru intretinere si va promit ca o sa plecati la Busteni, poate chiar anul acesta.

Va iubesc si va rog sa ma intelegeti. Pensia pentru care ati muncit voi, nu este din contributia mea. Nu aici veti gasi eforturile mele. Vi le trimit eu, asa cum se cade, asa cum cred ca meritati dupa o viata de munca.

__

Aceastea sunt cuvintele care pot descrie perfect situatia de care ne lovim adesea: din ce in ce mai putini contribuabili in Romania. Un raport din ce in ce mai deprimant intre angajati si pensionari. In prezent este de aproximativ UNU` LA UNU`. Dar peste cativa ani? Cat va fi? Care va fi raportul? Incotro mergem? Ce vor tinerii? Cum vor schimba ei situatia? Vom trai si vom vedea, cu rabdare, multa rabdare.

sursa legislatiamuncii.manager.ro