Controale la firmele de pompe funebre și la comercianții de flori din Botoșani! (foto)

Inspectorii ITM au constatat mai multe neconformități în urma controalelor efectuate.

La nivel național se desfășoară o campanie pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale privind încheierea și executarea contractelor individuale de muncă, precum și prevederile legale privind cerințele minime de securitate și sănătate în muncă de către angajatorii firmelor de pompe funebre, comercianții de flori și cei care desfășoară comerț cu amănuntul al florilor, plantelor și semințelor, comerț cu amănuntul al animalelor de campanie și a hranei pentru acestea, în magazine specializate.

 

În domeniile menționate mai sus, lucrătorii se confruntă, în anumite condiții, cu riscuri de accidentare și/sau de îmbolnăvire profesională, fapt ce determină un număr mare de accidente cu incapacitate de muncă (7 % din totalul de accidente din economia națională).

În cadrul acestei campanii, la Botoșani, în domeniul relațiilor de muncă s-au efectuat 22 de controale. S-au dispus 19 măsuri pentru remedierea neconformităților constatate, a fost aplicată o sancțiune contravențională (un avertisment).

Deficiența constatată în domeniul relațiilor de muncă face referire la faptul că angajatorul nu ține evidența orelor de muncă prestate de către salariați, cu menționarea orei de început și de sfârșit a programului.

În domeniul securității și sănătății în muncă, în cadrul acestei campanii, au fost efectuate controale la un număr de 22 agenți economici, din care au fost sancționați 16. Au fost constatate 28 neconformități pentru care au fost dispuse măsuri, fiind aplicată o amendă în valoare de 8.000 lei și 25 avertismente.

Cele mai frecvente deficiențe constatate în domeniul securității și sănătății în muncă au fost:

             fișele de instruire nu sunt însoțite de o copie a fișei de aptitudine;

             neîntocmirea unui plan de prevenire și protecție;

             neelaborarea instrucțiunilor proprii SSM;

             lipsă trusă sanitară de prim ajutor;

             fișele de instruire individual ale lucrătorilor în domeniul SSM nu sunt completate la toate

           rubricile;

             semnalizarea de securitate și/sau sănătate în muncă nu este completă (prize de energie

           electrică, căi de acces);

             angajatorul nu a luat măsuri pentru ca toți lucrătorii care manipulează mase să primească

           în plus o informare adecvată și informații precise cu privire la modul corect de manipulare

           a maselor și la riscurile la care aceștia se expun, în special dacă aceste sarcini nu sunt

           efectuate corect;

             fișele de instruire nu sunt completate la toate rubricile;

             semnalizare SSM incompletă;

             angajatorul nu a actualizat programul de instruire–testare în domeniul SSM pe anul 2024,

           în care să fie stabilită durata instruirii pe fiecare fază în parte și pentru instruire

           suplimentară.


 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Trece la concedieri: Rogobete pregătește o strategie împotriva medicilor care pleacă la privat în timpul programului de spital!

astăzi, 17:35

Propunerea urmărește să le ofere managerilor de spitale posibilitatea de a lua măsuri împotriva angajaților care încalcă în mod repetat programul de lucru. Concedierea ar urma ...

Un medic din Botoșani face „propuneri ironice” către conducerea „Mavromati”: „Medicina nu se practică după clepsidră”

astăzi, 15:24

Dr. Dorin Șcladan, medic primar obstetrică și ginecologie în cadrul Maternității din Botoșani, a făcut câteva „propuneri formulate ironic” și adresate către conducerea...

Botoșani, gata să facă pasul cel mare! Valeriu Iftime anunță: „Am doi portughezi pe listă! Le dau putere"

astăzi, 14:55

În vârstă de 66 de ani, Valeriu Iftime a intrat în fotbal în urmă cu aproape un deceniu și jumătate. De-a lungul anilor, FC Botoșani a reușit să evolueze în cupele...