Comunicat: Candidatele Social Democrate din Botoșani prezente la seminarul "Femeile pot reuşi"

La sfârșitul săptămânii trecute a avut loc, la Piatra Neamț, seminarul regional cu tema "Femeile pot reuși", desfășurat sub coordonarea Organizației Femeilor Social Democrate (OFSD) din România. Evenimentul a reunit reprezentantele județelor Neamț, Bacău, Vrancea, Botoșani, Suceava și Iași.  La lucrările seminarului au participat președintele OFSD, europarlamentarul Viorica Dăncilă, secretarul general al OFSD, Maria Lazăr, președintele Consiliului Județean Neamț, Emilia Arcan și secretarul executiv ISD, Adrian Marius Dobre.

La această întrunire, a cărei scop a fost pregătirea femeilor care candidează în alegerile locale din vară, au fost prezente din partea OFSD Botoșani Mioara Jurgiu – președintele organizației, Galia Hrimiuc – candidat pentru Consiliul Local Darabani, precum și patru doamne candidat la funcția de primar: Rodica Baltă (Havârna), Maria Huțu (Vârfu Câmpului), Monica Iliescu (Dobârceni), Maria Jîjîe (Răuseni).

În cadrul seminarului au avut loc dezbateri pe teme precum "succesul femeilor în alegerile locale", "comunicarea în campania de alegeri", "comunicarea valorilor social-democrate", "politici sociale promovate de PSD", iar cursurile au fost susținute de experți în organizarea campaniilor electorale, legislaţie şi comunicare.

"În contextul alegerilor locale din acest an, participarea la astfel de cursuri are rolul de a consolida experiența și profesionalismul candidatelor noastre și nu în ultimul rând de a valorifica noi informații referitoare la strategia de campanie. Noi, doamnele social democrate, demonstrăm că prezența femeilor pe scena politică nu este una întâmplătoare, ba din contră, atitudinea pozitivă, empatia și profesionalismul nostru își pun amprenta din ce în ce mai mult asupra societății. Acestea sunt principiile pe care le vom promova cu determinare în campania electorală", a declarat Mioara Jurgiu, președinte OFSD Botoșani.

Cu spiritul și tenacitatea pe care numai femeile puternice le demonstrează, doamnele social democrate vor reuși să ofere locuitorilor din Havârna, Răuseni, Vârfu Câmpului și Dobârceni, proiecte coerente și de perspectivă pentru dezvoltarea comunităților din care fac parte.
 
(Comunicat de presa PSD Botoşani)




 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Ce fac botoșănenii când primesc alerte cu drone? – VIDEO

astăzi, 19:28

Organizația Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei trage un nou semnal de alarmă: zona de Nord-Est a României a fost lăsată fără apărare în fața agresiunilor rusești. Autoritățil...

Accident cu trei mașini pe Calea Națională, în această seară. O femeie a fost transportată la spital!

astăzi, 18:45

O persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier produs pe Calea Națională din municipiul Botoșani, în această seară. În eveniment au fost impl...

Ploile se opresc, însă vine gerul. Meteorologii anunță temperaturi de până la minus 10 grade!

astăzi, 18:16

După mai multe zile de ploi și vreme închisă, meteorologii vin cu vești bune. În zilele următoare vom avea parte de un cer însorit, însă nopțile vor deveni mai friguroas...