Combină agricolă, distrusă într-un incendiu!

O combină agricolă a luat foc, sâmbătă după-amiază, în timp ce recolta grâu de pe un câmp situat pe raza comunei botoșănene Frumușica.

Flăcările s-au extins cu repeziciune și la cultura de cereale. Speriați de amploarea evenimentului, martorii au solicitat sprijinul pompierilor.

La fața locului s-au deplasat două echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, cu două autospeciale cu apă și spumă.

La sosirea gărzii de intervenție, ardea combina agricolă și grâul de pe cca 14 ha, existând pericolul ca flăcările să se extindă la întreaga suprafață cultivată. Incendiul a fost stins în mai puțin de o oră, fiind salvate bunuri materiale în valoare de 1.200.000 lei.

Au ars elementele combustibile ale combinei agricole, 600 litri motorină din rezervorul utilajului agricol, grâul de pe cca 14 ha și s-au degradat cca. șase tone de grâu recoltat, depozitat într-un buncăr.

Pagubele au fost estimate la aproximativ 800.000 lei.

Cauza probabilă a incendiului o constituie o scânteie mecanică. Intervenția a fost îngreunată și de vântul care bătea cu putere.

Pompierii botoșăneni recomandă agricultorilor să respecte măsurile de prevenire și stingere a incendiilor pe timpul recoltării și depozitării cerealelor.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Tânăra din Botoșani de la Ferma cu Omenie, un business care produce lactate, cu afaceri de 7 mil. euro!

astăzi, 14:19

Trei tineri, trei meserii şi o fabrică în care nicio zi nu seamănă cu alta. Cum se vede Ferma cu Omenie, un business care produce lactate, cu afaceri de 7 mil. euro, prin ochii noii generaţ...

Un șofer român, bănuit că ar fi provocat tragedia din Bulgaria, a fost reținut de poliție!

astăzi, 13:49

Un șofer român al unui camion implicat în gravul accident în lanț de pe autostrada Trakia din Bulgaria a fost reținut de poliție, în cadrul anchetei privind tragedia î...

Cum a fost păcălită o botoșăneancă să transfere mii de lei într-un cont după ce a primit un SMS de la ”fiica” sa!

astăzi, 13:30

O femeie de 58 de ani, din municipiul Botoșani, a efectuat un transfer în valoare de peste 4.000 de lei, la cererea unei persoane necunoscute care, prin intermediul unui mesaj text, transmis pe...