Chiriile la locuinţele ANL nu se majorează!

Veşti bune pentru chiriaşii ANL. Cu toate că la un moment dat s-a pus în discuţie ca preţul chiriilor pentru locuinţele ANL să se majoreze, viceprimarul Florin Ghiorghiţă a anunţat că acestea vor rămâne neschimbate.

"Sunt suficient de mari chiriile, este perioada de criză, lumea nu are bani, în ANL-uri de obicei stau cei care nu au posibilităţi financiare foarte mari. Care au posibilităţi financiare ori cumpără apartamentele, ori pleacă şi îşi cumpără în altă parte şi avem destul de multe cazuri de genul acesta. Mi-aş dori ca aceste locuinţe să rămână ca fond locativ pentru tineret şi e şi normal aşa", a spus viceprimarul Florin Ghiorghiţă.

Edilul a spus însă că chiriile nu pot rămâne la nesfârşit aşa şi că acestea ar putea fi majorate în viitor, însă în cazul celor care au peste 40 de ani.

"Nici nu poţi să spui că cei care vor să stea până la adânci bătrâneţi, să plătească o chirie de 60 de lei pe lună. E normal ca la un moment dat, dacă treci de 40-50 de ani, să plăteşti o chirie mai mare, chiria pieţei", a adăugat edilul.
 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Moșii de toamnă, zi de pomenire a celor adormiți întru Domnul. Credincioșii sunt îndemnați să participe la Sfânta Liturghie!

astăzi, 19:28

Moșii de toamnă reprezintă un moment de rugăciune și aducere-aminte pentru cei trecuți la cele veșnice. În această zi, credincioșii ortodocși îi pomenesc pe părinți, bunici, st...

Nu avea voie să se apropie de soție, dar a încălcat ordinul și a ajuns în arestul Poliției!

astăzi, 18:08

La data de 27 octombrie 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 46 de ani, din comuna T...

A fost anunțat când va avea loc cel mai iubit festival de tradiții din Botoșani, aflat la ediția cu numărul 51!

astăzi, 17:15

Pe 20 decembrie 2026, municipiul Botoșani va deveni din nou locul de întâlnire al datinilor, obiceiurilor și comunităților care păstrează vii tradițiile sărbătorilor de iarnă. ...