Chemată în birou de şef ca să fie anunţată că este dată afară. Apoi a făcut cea mai mare greşeală
Stiri Botosani Friday, 10 October 2014 ActualitatePotrivit articolului 65 din Codul Muncii, concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă, determinată desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat ca urmare a dificultăţilor economice, a transformărilor tehnologice sau a reorganizării activităţii. Desfiinţarea locului de muncă trebuie să fie efectivă şi sa aibă o cauză reală şi serioasă. Potrivit articolului 65 din Codul muncii, concedierea presupune desfiinţarea postului ocupat de salariat şi, deci, neînlocuirea angajatului după îndepărtarea din companie.
Cu toate acestea, dacă angajatul îşi depune demisia şi nu aşteaptă să fie concediat, căile de atac în instanţă sunt limitate. Potrivit articolului. 61 din Codul Muncii, angajatorul poate dispune concedierea pentru motive care ţin de persoana salariatului în următoarele situaţii: dacă salariatul a săvârşit o abatere gravă sau abateri repetate de la regulile de disciplină a muncii ori de la cele stabilite prin contractul de muncă, dacă este arestat preventiv pentru o perioadă mai mare de 60 de zile, dacă se constată inaptitudinea fizică şi/sau psihică a salariatului sau dacă salariatul nu corespunde profesional locului de muncă în care este încadrat.
Potrivit legii, salariaţii concediaţi pentru motive care nu ţin de abateri disciplinare beneficiază de compensaţii în condiţiile prevăzute de lege şi de contractul colectiv de muncă aplicabil. În situaţia în care părţile nu ajung la un acord comun, angajatul îşi poate câştiga drepturile salariale sau chiar postul pe calea justiţiei.
"Angajaţii pot obţine salariile aferente perioadei de la concediere până la rămânerea irevocabilă a sentinţei respective, reintegrarea în post sau daune materiale. Cuantumul despăgubirilor este stabilit în functie de dovezile prezentate. Cel mai adesea, angajaţii solicită salariile pe durata procesului, actualizate cu indicele de inflatie şi reintegrarea in post", spune avocatul Alina Vezureanu.
Multe companii au fost nevoite să plătească din greu pentru decizia de a concedia, după ce foştii angajaţi şi-au cerut drepturile în instanţă. Nouă din zece cazuri ce ajung în faţa judecătorilor se termină cu câştigul salariatului, nu doar pentru că legislaţia muncii îi este favorabilă acestuia, ci şi pentru că în companii sunt multe nereguli în ceea ce priveste relatţile dintre angajaţi şi angajatori.
businessmagazin.ro
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Un botoșănean care și-a bătut soția și a băgat-o în spital a fost plasat sub control judiciar!
La data de 19 septembrie 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 5 Mihăileni au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 45 de ani, din comuna...
Președintele CJ Suceava anunță începerea asfaltării drumului de pământ care face legătura între Zamostea și județul Botoșani!
Consiliul Județean Suceava a scos la licitație lucrările de modernizare a drumului care face legătura între Zamostea și limita cu județul Botoșani. Anunțul a fost făcut de președintele...
Procurorii DNA Suceava au descins în Vama Racovăț și Siret!
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție, Serviciul Teritorial Suceava, au descins în mai multe puncte vamale care funcționează la frontiera cu Ucraina, dar și acasă la mai mulți vame...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 1.38 secunde