Mihail Gorbaciov, internat. Declaraţie tulburătoare pe patul de spital

Ultimul lider al Uniunii Sovietice, Mihail Gorbaciov, în vârstă de 83 de ani, a fost internat în spital, însă este hotărât să se lupte pentru a trăi, au anunțat, joi seară, agențiile ruse de presă, preluate de AFP.

"Starea sănătății mele este medie de o săptămână, dar astăzi (joi) sunt la spital. Starea sănătății mele s-a deteriorat", a declarat Mihail Gorbaciov, citat de agenția Ria Novosti, de pe patul de spital.

"Sunt conectat la un monitor", a adăugat el, fără să precizeze unde a fost internat.

"Știți ce caracter am, sunt hotărât să lupt, să trăiesc", a declarat el pentru agenția Interfax.

În iunie 2013, ultimul lider al Uniunii Sovietice a fost internat pentru un bilanț de sănătate, scrie AGERPRES.

În ultimii ani, Mihail Gorbaciov a apărut cu fața umflată și obosit cu prilejul ultimelor sale intervenții publice. Potrivit mass-media din Rusia, el ar suferi de diabet.

Din cauza problemelor de sănătate, nu a putut participa în aprilie 2013 la funeraliile fostului premier britanic Margaret Thatcher.

Foarte respectat în Occident, el este privit cu mai puțină bunăvoință de majoritatea concetățenilor săi care îl consideră vinovat de destrămarea URSS și de haosul economic și social care a urmat.

Părintele perestroikăi (reformei) lansate în 1985 și-a anunțat demisia la televiziune pe 25 decembrie 1991, luând act de dispariția URSS, după un acord semnat fără el de Ucraina, Belarus și Rusia.

În ultimii ani, Mihail Gorbaciov a întreținut relații delicate cu actualul președinte rus, Vladimir Putin, pe care l-a criticat în repetate rânduri pentru obstacolele ridicate în calea democrației și l-a îndemnat să cedeze puterea.

Laureat al Premiului Nobel pentru Pace în 1990, intervine deseori în cursul reuniunilor internaționale. El prezidează Fundația Gorbaciov care se ocupă de programe de caritate și de educație.

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Și-a bătut soția de la o ceartă, polițiștii l-au reținut 24 de ore!

Tuesday, 3 November 2026

La data de 02 noiembrie 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 65 de ani, din localitate...

Hram la o biserică din Botoșani. Credincioșii se vor putea închina la moaștele Sfântului Ierarh Nectarie!

Tuesday, 3 November 2026

Credincioșii din municipiul Botoșani sunt invitați să participe, în zilele de 8 și 9 noiembrie 2026, la sărbătoarea hramului Bisericii „Sfântul Apostol Andrei și Sfântu...

AJPIS Botoșani: Alocațiile de stat pentru copii, indemnizațiile pentru creșterea copilului, stimulentele de inserție și drepturile persoanelor cu dizabilități, plătite în avans

Tuesday, 3 November 2026

Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS), prin Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Botoșani, va efectua, în luna noiembrie 2026, plata...