Ceremonie deosebită pregătită la Botoşani de „Ziua Protecţiei Civile din România”
Stiri Botosani Tuesday, 23 February 2016 ActualitateÎn 1933, pe 28 februarie a fost aprobat prin Decretul Regal nr. 468 Regulamentul de Funcţionare a Apărării Pasive contra atacurilor aeriene. Scopul era acela să limiteze efectele bombardamentelor aeriene asupra populaţiei şi resursele teritoriului, fie asigurându-le protecţia directă, fie micşorând eficacitatea atacurilor, iar acest moment este considerat data de naştere a Protecţiei Civile în România.
Numită şi ARMA VIEŢII, având ca deviză motto-ul CU VIAŢA MEA APĂR VIAŢA,Protecţia Civilă este o componentă a apărării naţionale, cuprinzând un complex de măsuri pentru ocrotirea populaţiei, a bunurilor materiale în caz de război, calamităţi sau catastrofe, asigurând condiţiile necesare supravieţuirii acestora.
Conceptul de protecţie civilă a evoluat de la apărare pasivă la apărare locală antiaeriană în 1952, apoi la apărare civilă în 1978 şi la protecţie civilă în 1994.
Astăzi, atribuţiile protecţiei civile sunt îndeplinite de către Inspectoratul General şi inspectoratele judeţene pentru situaţii de urgenţă: identificarea riscurilor existente în diferite zone; informarea şi pregătirea preventivă a populaţiei cu privire la pericolele la care este expusă şi regulile de comportare; organizarea intervenţiei în situaţii de urgenţă; alarmarea populaţiei despre iminenţa pericolului; înlăturarea efectelor negative ale dezastrelor şi asanarea teritoriului de muniţia rămasă neexplodată din timpul conflictelor armate, etc.
Pe 1 martie, se sărbătoreşte Ziua Internaţională a Protecţiei Civile, zi declarată astfel în anul 1972, printr-o rezoluţia O.N.U..
Prima atestare istorică a Organizaţiei Internaţionale a Apărării Civile este datată în 1931, anul în care generalul medic francez Georges Saint-Paul a înfiinţat, la Paris, Fundaţia "Lieux de Geneva Association". Ideea fondatorului a fost, de fapt, să creeze în toate ţările zone de siguranţă bine demarcate sau localităţi stabilite pe o bază permanentă şi recunoscute ca atare, încă din timp de pace, prin înţelegeri bilaterale sau internaţionale.
La Conferinţa Internaţională din 1954, de la Berlin, privind problema protecţiei populaţiei civile în timp de război, s-a pus în dezbare necesitatea creării şi recunoaşterii zonelor neutre şi a oraşelor deschise. În analele Organizaţiei Internaţionale a Protecţiei Civile, această întâlnire devine cunoscută, mai târziu, sub numele de "Prima Conferinţă Mondială de Apărare Civilă".
În 1966, la Conferinţa Internaţională privind Protecţia Radiologică, desfăşurată la Monaco, a fost adoptat textul primei Constituţii, care i-a conferit statutul de organizaţie interguvernamentală şi care a intrat în vigoare la 1 martie 1972.
Potrivit datelor statistice ale Organizaţiei Internaţionale a Protecţiei Civile, cele mai mari pagube materiale s-au înregistrat în urma furtunilor, cutremurelor şi inundaţiilor.
În cazul următoarele dezastre: secetă, temperaturi extreme, incendii, mişcări de mase şi erupţii vulcanice pagubele materiale au scăzut considerabil.
Cele mai multe decese s-au înregistrat în urma cutremurelor scăzând cu aproximativ 40% în cazul furtunilor, temperaturilor extreme şi a inundaţiilor, pentru celelalte tipuri de dezastre continuând să scadă semnificativ. Ca urmare a producerii inundaţiilor au fost afectate cele mai multe persoane, numărul acestora scăzând cu peste jumătate în cazul secetelor şi ajungând la o pătrime în cazul producerii de furtuni. În urma cutremurelor numărul persoanelor afectate reprezintă aproximativ 10% din cel înregistrat în urma producerii de furtuni. Pentru celelalte tipuri de dezastre numărul celor afectaţi scade semnificativ.
În această zi importantă pentru istoria salvatorilor din România, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Nicolae Iorga al Judeţului Botoşani va primi drapelul de luptă – simbolul onoarei, vitejiei şi gloriei militare.
Duminică, 28 februarie, botoşănenii sunt aşteptaţi în Piaţa Revoluţiei din municipiul Botoşani, începând cu 10.00, pentru a fi alături de pompieri la ceremonialul militar de acordare a Drapelului de luptă Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Nicolae Iorga al Judeţului Botoşani.
Îi asigurăm pe locuitorii judeţului dornici să vadă un ceremonial militar că vor avea ocazia să asiste la o activitate emoţionantă, la care pompierii se vor prezenta în faţa cetăţenilor cu ce au mai de suflet.
Comunicat de presă ISU Botoşani
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
De la „Biserica din tramvai” la locul care adună mii de creștini: Parohia Izvorul Tămăduirii împlinește 29 de ani de la înființare!
Parohia „Izvorul Tămăduirii”, din cartierul Parcul Tineretului al municipiului Botoșani, marchează 29 de ani de la înființare, un prilej de recunoștință și aducere aminte pe...
Între like-uri și valori: Două eleve din Dorohoi, în Finala Concursului de discursuri publice „Vocea unei Generații!”
Din județul Botoșani, au ajuns în Finala Concursului de discursuri publice „Vocea unei Generații!” două eleve din municipiul Dorohoi. Este vorba despre Mariana Cristina Petres...
Zona cea mai căutată de botoșăneni în minivacanța de 1 Mai: Soare, natură și grătare! – GALERIE FOTO
Este primul an în care botoșănenii se bucură de noua zonă de agrement amenajată pe versantul Pacea, de la marginea municipiului. Minivacanța de 1 Mai a fost cel mai bun prilej pentru do...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri
Pagină generată în 0.42 secunde