Cercetat după ce a furat bani şi produse dintr-un magazin!

  Un tânăr în vârstă de 22 de ani, din comuna Ripiceni, este cercetat de poliţie fiind bănuit că în noaptea de 20/21.05.2014, ar fi pătruns prin efracţie într-un magazin din comuna Româneşti, judeţul Botoşani.

 Potrivit oamenilor legii acesta ar fi sustras o sumă de bani și mai multe produse.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, urmând să se propună soluţie procedurala.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Și-a bătut soția de la o ceartă, polițiștii l-au reținut 24 de ore!

Tuesday, 3 November 2026

La data de 02 noiembrie 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 65 de ani, din localitate...

Hram la o biserică din Botoșani. Credincioșii se vor putea închina la moaștele Sfântului Ierarh Nectarie!

Tuesday, 3 November 2026

Credincioșii din municipiul Botoșani sunt invitați să participe, în zilele de 8 și 9 noiembrie 2026, la sărbătoarea hramului Bisericii „Sfântul Apostol Andrei și Sfântu...

AJPIS Botoșani: Alocațiile de stat pentru copii, indemnizațiile pentru creșterea copilului, stimulentele de inserție și drepturile persoanelor cu dizabilități, plătite în avans

Tuesday, 3 November 2026

Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS), prin Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Botoșani, va efectua, în luna noiembrie 2026, plata...