Ce spun reprezentanţii Guvernului despre schimbarea prefecţilor: “Până la finalul lunii...”
Stiri Botosani Wednesday, 10 February 2016 ActualitateDan Suciu, purtătorul de cuvânt al Guvernului, a delarat că până la finalul acestei luni va fi schimbat un număr semnificativ de prefecţi, fiind deja făcută o evaluare a activităţii acestora. Suciu a mai precizat că nu va fi organizat pentru noii prefecţi.
“A fost o trecere în revistă a activităţii lor şi o analiză a comportamentului atât în ceea ce priveşte capacitatea de a reacţiona cât şi dorinţa de a nu se implica politic în campania electorală. Vor urma în cel mai scurt timp, probabil până la finalul lunii, schimbări care vor viza un număr semnificativ de prefecţi. În timpul scurt pe care îl are la dispoziţie Guvernul nu va putea să facă o procedură de angajare prin concurs aşa încât noii prefecţi să fie stabilizaţi pe funcţie conform funcţiei de înalţi funcţionari publici. Va fi o numire a noilor prefecţi pe baza unei selecţii din rândul înalţilor reprezentanţi ai Guvernului sau persoane care s-au remarcat printr-o activitate de gestiune a administraţiei publice şi care nu sunt implicate politic în perioada care va urma. Vom avea un număr semnificativ de prefecţi schimbaţi", a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Premieră medicală la Suceava: Prima recoltare simultană de multi-organe și multi-țesuturi de la un donator aflat în moarte cerebrală!
Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava a marcat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, un moment de referință în activitatea sa medicală, ...
In memoriam – Profesorul George Avăcăriței
Cu profundă tristețe, comunitatea Colegiului Național „A.T. Laurian” din Botoșani a primit vestea trecerii la cele veșnice a profesorului George Avăcăriței, un dascăl dedicat, un ...
Moldovean căutat într-un caz de trafic de migranți, descoperit și reținut în PTF Rădăuți Prut!
Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Rădăuți Prut au depistat şi reţinut un cetățean moldovean, căutat de autorităţi, care este cercetat pentru săvârșirea i...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 1.44 secunde