Prietenii din Iaşi ai românului prins în mijlocul atacurilor în Londra spun despre acesta că este ”un băiat cu un caracter de aur, cu un suflet imens”. ”Spunea că îi vor trebui câteva zile să îşi poată reveni după ce a văzut”, declară un amic.
Românul prins în mijlocul atacurilor în Londra, Florin Morariu, este ieşean şi a plecat în Anglia în urmă cu aproximativ doi ani. La scurt timp după ce a ajuns acolo, a reuşit să îţi găsească un loc de muncă într-un restaurant, unde este patiser, meserie pe care o practică de mai mulţi ani.
Românul a postat pe pagina sa de Facebook un filmuleţ din timpul atacurilor de noaptea trecută din Londra, în care spune cum a lovit un terorist şi îi cere unui coleg de la restaurant să îi aducă făcăleţul de sub masă, fiind pregătit să lupte cu teroriştii.
VEZI VIDEO AICI
Prietenii săi vorbesc despre el ca despre un erou şi sunt mândri de el.
Unul dintre ei, Costin, a aflat de gestul lui Florin Morariu duminică dimineaţă, când a văzut pe Facebook postarea lui.
"Un băiat cu un caracter de aur, cu un suflet imens, un băiat care pentru ce a făcut va rămâne mult timp un erou", spune Costin.
"Am vorbit puţin cu el, era încă sub trauma atentatului. Încerca şi el să îşi revină, spunea că îi va trebui ceva zile să îşi poată reveni din ceea ce a văzut, felul cu acei talibani înjunghiau persoane", a afirmat prietenul.
Gestul lui Florin de a-l lovi pe unul dintre atacatori nu i-a surprins pe cei de acasă.
"El fiind un băiat săritor şi văzând atâta lume panicată, eu cred că totul s-a rezumat doar la suflet aici. Nu doar să ajute şi atât. Este cred că cel mai sufletist băiat de la noi din cartier", a declarat prietenul lui Florin Morariu.
Mircea i-a fost coleg de clasă.
"Am fost foarte mândru când am aflat ce a făcut. (...) E un băiat sufletist, liniştit, respectuos, prietenos, iubeşte copiii.(...) Din câte ştiu eu şi din cât am trăit împreună aici în cartier, ca prieteni, ca foşti colegi de clasă, e un om ok. (...) Acum i-aş spune să fie sănătos, să aibă grijă de el şi să continue tot aşa, pentru că poate să fie pentru noi un exemplu enorm de mare", a spus Mircea.
Prietenii săi povestesc că noaptea atentatului Florin Morariu ar fi ajutat mai multe persoane să intre în restaurantul în care lucrează, pentru a le proteja.
Şapte persoane au fost ucise şi 48 au fost rănite în atacurile comise sâmbătă seară în centrul Londrei, în afară de cei trei presupuşi autori împuşcaţi mortal de agenţii serviciilor de securitate. Unii dintre răniţi sunt în stare critică.
Doisprezece suspecţi au fost reţinuţi în investigaţia privind atacurile teroriste comise sâmbătă în centrul Londrei, a anunţat Poliţia metropolitană londoneză. Mediafax