Ce se întâmplă cu vremea în această zi

Vremea 4 iulie. Potrivit meterologilor, duminică, 4 iulie, vremea va fi instabilă în marea parte a țării. În zonele de nord-vest, centru și la munte vor fi înnorări, local va ploua și sub formă de averse și se vor semnala descărcări electrice.

În restul țării, cerul va fi variabil, doar izolat cu ploi. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări la munte și de scurtă durată în timpul ploilor. Temperaturile minime vor atinge valori cuprinse între 11 și 21 de grade Celsius.

 

Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate mai ales după-amiaza și seara, când vor fi perioade cu averse și descărcări electrice local în zonele de deal și de munte și pe arii mai restrânse în rest, cu o probabilitate mai mare în nord, centru și sud-est.

Ploile vor avea și caracter torențial, iar izolat cantitățile de apă vor depăși 15…20 l/mp și vor fi condiții de grindină. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări ziua în regiunile estice, sud-vestice și la munte, dar de scurtă durată și în timpul ploilor. Temperaturile vor crește ușor față de intervalul anterior, astfel încât cele maxime se vor încadra între 22 și 32 de grade Celsius, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între 11 și 20 de grade Celsius.

 

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Acoperișul pentru terasă: cum alegi o soluție potrivită pentru casă și grădină

Wednesday, 30 September 2026

Începe cu modul în care folosești terasa Primul pas nu este alegerea modelului, ci stabilirea funcției principale. Dacă terasa este folosită pentru mese în familie, trebuie lÄ...

Cum alegi dispozitivele smart potrivite pentru casa ta?

Wednesday, 30 September 2026

Înainte să cumperi, gândește-te la lucrurile pe care ai vrea să le faci mai simplu. Poate vrei să verifici de la distanță ce se întâmplă acasă, să controlezi alimentar...

O zi istorică la Păltiniș: Ziua Școlii a fost fixată, pentru totdeauna, de ziua de naștere a Episcopului Doctor Partenie Ciopron

Wednesday, 30 September 2026

Școala Gimnazială „Episcop Doctor Partenie Ciopron” din Păltiniș, una dintre instituțiile de învățământ cu cea mai profundă istorie din regiune, marchează astăzi o p...