Autostrada Nordului rămâne deocamdată la faza de proiect

“Licitaţia de elaborare studiu de fezabilitate drum de mare viteză Baia Mare – Suceava lot 1 Baia Mare – Bistriţa a fost anulată din cauză că au fost depuse numai oferte inacceptabile şi/sau neconforme", se arată în anunţul publicat în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP).

Reprezentanţii Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), conduse de Mariana Ioniţă promiteau la începutul lunii aprilie că până la finalul lunii mai va putea fi semnat contractul pentru studiul de fezabilitate ce vizează tronsonul Baia Mare – Bistriţa-Năsăud din Autostrada Nordului,

 

Anterior, la 10 martie, CNAIR anunţase într-un comunicat publicat pe pagina de internet a instituţiei că a semnat contractele pentru elaborarea studiilor de fezabilitate aferente loturilor 2 (Bistriţa – Vatra Dornei) şi 3 (Vatra Dornei – Suceava) necesare construcţiei drumului de mare viteză Baia Mare – Suceava, în timp ce ofertele depuse pentru lotul 1 (Baia Mare – Bistriţa) sunt în curs de evaluare.   

CNAIR a desemnat în martie câştigătorii contractelor pentru studiile de fezabilitate aferente loturilor 2 şi 3 ale drumului expres Baia Mare-Suceava   Aşa cum rezultă din documentaţia publicată de CNAIR în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice, ofertele depuse pentru Studiul de fezabilitate pentru Lotul 1 Baia Mare-Bistriţa sunt în curs de evaluare. Valoarea contractului este de 22.944.310,67 lei. Anterior, pe 10 martie 2021, CNAIR a anunţat câstigatorii contractelor pentru loturile 2 şi 3.   Astfel, potrivit Companiei de autostrăzi, ofertantul declarat câştigător în martie pentru elaborarea Studiului de Fezabilitate aferent lotului 2, Bistriţa – Vatra Dornei este S.C. Explan S.R.L., valoarea contractului fiind de 15.793.026,12 lei fără TVA. Studiul de Fezabilitate pentru lotul 3, Vatră Dornei – Suceava, va fi elaborat de Asocierea S.C. Best Consulting & Design S.R.L. – Ingineria Especializada Obra Civil e Industrial S.A., valoarea contractului fiind de 14.475.000,00 lei fără TVA. Banii vin din fonduri europene nerambursabile, iar durată de realizare a serviciilor de proiectare este de 18 luni de la data de începere a fiecărui contract.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Botoșani, în topul județelor cu cei mai mulți pensionari agricultori care primesc indemnizație socială!

astăzi, 08:46

Numărul total al beneficiarilor de indemnizaţie socială pentru pensionari a fost, în septembrie 2026, de 885.745 persoane, cu 652 mai multe comparativ cu luna anterioară, dintre care 850.009...

LA MULȚI ANI! Îl sărbătorim astăzi pe scriitorul Georgică Manole!

astăzi, 08:16

Născut pe 26 octombrie 1952, în satul Popești, comuna Vrancea, Georgică Manole mărturisește astăzi că ținutul Botoșanilor l-a împlinit spiritual, i-a oferit bucuria scrisului și ...

Tango argentinian pe scena Teatrului ”Mihai Eminescu” din Botoșani!

astăzi, 07:55

Tango Meets Opera este spectacolul-eveniment care poposește pentru prima dată la Botoșani, în spectaculoasa sală de concerte a Teatrului ”Mihai Eminescu”, pe data de 27 octombrie...